Cfr – ul a murit frumos…


Despre singura echipă din Romania care nu mimează fotbalul.

Am urmărit aseară de la ora 22:00 disputa dintre FC Sevilla si CFR, din Europe Legue, în tur scorul înregistrat fiind de 1-1 la Cluj. Mărturisesc că nu speram ca echipa românească să se califice, ba chiar mă așteptam să piardă la scor.

În debutul partidei, gazdele au dominat ratând câteva ocazii bune de a marca, meciul părând a se îndrepta spre un deznodământ fericit pentru spanioli. Încet, încet baieții lui Dan Petrescu s-au trezit și au ratat pe final de repriză trei ocazii bune de a marca.

În a doua repriză gazdele au continuat să domine și mi se părea ca CFR-ul va primi golul mult dorit de gazde.

Paun si Dan Petrescu foto: http://www.gsp.ro

Clujenii au luptat până la final și puteau da lovitura decisivă în minutul 87, când Adrian Păun a marcat din pasa lui Traore, după ce acesta din urmă și-a potrivit balonul cu mâna, înainte de pasa decisivă către Păun. Inițial arbitrul lituanian a validat golul și ulterior dupa verificarea VAR a fazei a dictat henț și a anulat golul victorios al CFR-ului.

De când tehnologia a intrat și în fotbal, acesta parcă și-a mai pierdut din farmec, în anii 80 nu putei să îți dai seama de comiterea unui astfel de henț, însă golul a fost anulat pe bună dreptate, ivorianul jucând balonul cu mâna, înainte de pasa decisivă de gol.

Pe final, când este să se aleagă praful, cum ar spune marele cronicar Ioan Chirilă, Bordeianu a fost eliminat după un fault, pentru un al doilea cartonaș galben. Dan Petrescu a înnebunit pe bancă, fiind avertizat cu un cartonaș galben de către central, după ce inițial arbitrul scosese cartonașul roșu.

Mi-a placut mult atitudinea echipei CFR-ului, care nu a renunțat la luptă, pe final, în minutele de prelungire, asediind careul Sevillei și cu portarul Arlauskis.

Mai rar am întalnit o echipă românească, în ultimii ani in cupele europene, care să piardă atât de frumos, onorabil, și să fie la câteva minute de calificare. Am avut pentru câteva momente un dram de speranță ca fotbalul romanesc se poate schimba în bine cu o astfel de atitudine. Este mai ales meritul lui Dan, the man, Petrescu, care a creat un grup frumos la Cluj, cu mulți stranieri, care defilează prin campionatul intern, pentru că sunt organizați, joacă pragmatic, disciplinat si respectă jocul și adversarul. Rămân la părerea că Petrescu ar fi fost cea mai bună soluție pentru echipa națională, în perspectiva barajului nesperat pentru Euro 2020, dar asta e o alta discuție.

Până la o altă analiză, nu putem decât să-i felicităm pe Cfr-isti pentru parcursul reușit din Europe League și să ne înclinăm în fața lui Dan Petrescu, care a dovedit că are stofă de mare antrenor.

Această analiză a fost facută de un stelist obiectiv, aflat în căutarea gloriei pierdute de fan militar, FCSB-ul lui Becali fiind un fel de nechezol, față de o cafea Starbucks, aceasta fiind amintirea placută a echipei lui Hagi, Belodedici, Duckadam și Lăcătuș.

În martie aștept reînvierea echipei naționale, deși nu știu dacă Rădoi are forța lui Lazăr, care a înviat din morți. În rest numai de bine! ✌️

Un derby fumat


Stă să înceapă Dinamo – FCSB în aproximativ o oră. Mă întreb ce-i mai leagă pe microbiști de vechiul ,,derby de Romania” Dinamo-Steaua? Raspuns exact: mai nimic. Dinamo e în pragul falimentului fără echipă de valoare, fără conducere cu potential financiar si fără perspectivă. FCSB nu mai e Steaua care a rămas ca denumire și marcă la juristul armatei – Talpan, deși parerea mea ca vechea Steaua e tot FCSB dincolo de detinerea drepturilor de marca si de denumire castigate în instanță de oamenii armatei. Cluburi departamentale Dinamo si Steaua vor pieri asa cum s-au inființat, dupa al doilea razboi mondial, când Romania a fost invadată de utopia roșie comunistă. Am iubit Steaua lui Duckadam, Lăcătuș, Belodedici, Stoica, Majearu, Balint, Pițurcă, Boloni, Iovan, Bumbescu, Hagi, Rotariu, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, dar in actuala FCSB nu prea mă mai regasesc. Păi se compară un derby din perioada anilor 80-90 cu cele din zilele noastre? Deloc. Nivelul de joc și angajament au scăzut dramatic, calitatea jucatorilor implicați la fel.

Astăzi probabil ce-i mai atrage pe microbisti sunt bătăile din tribună dintre suporterii rivali ai celor doua echipe, ca fotbal nu se mai joacă demult.

Nici nu cred ca vom mai ajunge vreodată la nivelul derby-urilor de altădată. Acum fotbaliștii nu mai regasesc onoarea de a juca sub emblema unor cluburi de tradiție ajunse in pragul colapsului, nu se gandesc decat cum sa castige mai mulți bani mimând fotbalul. FCSB ar fi disparut demult daca Gigi Becali nu ar fi bagat bani la echipa, cu toate aberantele sale intruziuni la echipă și schimburi de antrenori dese. Dincolo de finantare , Becali ramane un oier care a descoperit fotbalul ca pe o pasiune de weekend si acum are propria sa jucarie- echipa Steaua. Mai mult nu poate intelege din acest fenomen. Faptul ca FCSB nu mai are un stadion, unde sa joace meciurile de acasa, spune mult.

Dincolo Dinamo nu a reusit sa stranga vechile glorii dinamoviste începand cu Cornel Dinu, Andone sau Rednic, ca sa redreseze o echipa aflata în deriva si în pragul falimentului.

Si atunci stau si ma intreb: care derby de Romania? Totul e o glumă proastă. CFR-ul defileaza in campionat pentru ca este singurul club care nu mimează fotbalul.

Sa sperăm că vom vedea multe goluri, ca prin campionatele tarilor din lumea a treia a fotbalului. Ca de fotbal, nu ma indoiesc ca nu o sa am ce vedea. Daca vreau sa vad fotbal, ma voi uita la Premier League, la Liga Spaniolă sau la campionatul italian. În rest, să auzim de bine! ✌️

I am no man of words – Nu sunt un om al cuvintelor


1 BM-4nIqSd1lpJek9khaM9g

Nu sunt un om al cuvintelor. Niciodată nu am fost. Au fost situații în viață când mi-aș fi dorit să spun și să transmit mai multe, dar din păcate nu am reușit. Am constatat, de-a lungul timpului, că și dacă vorbești prea mult, riști să plictisești interlocutorul. Adică mesajul  pentru a fi înțeles, trebuie să fie clar, scurt și concis.

În ziua de azi, oamenii sunt grăbiți, nu mai au timp să stea să asculte, trăim în secolul vitezei, viața e trăită pe fugă. În trecut îmi aduc aminte cum, la țară fiind la bunica din partea mamei, într-un sat din Dâmbovița, vedeam oamenii cum stau pe prispa casei sau pe o bancă din lemn la poartă și deapănă amintiri de dimineața până seara. Știu pare acum o lume idilică, dar în trecut oamenii aveau mai mult timp să stea la povești. Acum nu prea mai știu cum arată satul românesc, dar bănuiesc că s-a schimbat și el, am refuzat constant invitația unchiului meu de a vizita vechea casa a bunicii, pentru ca nu mai sunt persoanele cu care îmi identificam copilăria, respectiv mama și bunica.

Revenind la puterea cuvintelor, aceasta am descoperit-o din cărți, care m-au purtat în copilărie și adolescență în alte lumi, nu pot decât să-mi reamintesc cu plăcere titluri clasice citite de mai multe ori:  Winnetou  –  de Karl May, Comoara din Lacul de Argint – Karl May, Old Surehand -Karl May, Insula Misterioasă – de Jules Vernes, Cei trei mușchetari -de Alexandre Dumas, Robin Hood – de Alexandre Dumas, Contele de Monte Cristo – Alexandre Dumas și multe alte titluri, care reprezentau lecturi obligatorii la școala primară și gimnazială. Astăzi nu știu ce și dacă mai citesc elevii, prizonieri ai telefoanelor mobile și tabletelor.

Astfel apare un fel de analfabetism intelectual, adica unii folosesc cuvinte al căror sens nu-l înțeleg, ca să nu mai amintesc gravele dezacorduri dintre subiect și predicat, pe care le aud zi de zi în vorbirea curentă, la oamenii pe care-i întâlnesc. Recunosc îmi zgârie auzul, dar trec peste, pentru ca regula a devenit să nu vorbești corect din punct de vedere gramatical.

Prins în anturaje proaste, am avut tendința și sunt sigur că am vorbit ca ei, cu greșeli gramaticale, diferența fiind că eu am realizat greșeala, ei nu. Am încercat mereu să mă corectez, deși sunt oarecum coleric și mai spun cu voce tare, cam orice-mi trece prin cap și asta nu e bine.

Uneori oamenii se tem de adevăr, chiar dacă e pregnant, adică nu poți să spui că albul e negru și invers. Se tem să spună  adevărul pentru a nu fi răniți, marginalizați, excluși.

Eu merg pe ideea: spune adevărul și adevărul te va elibera ( tell the truth and the truth will set you free), chiar dacă nu toți acceptă adevărul sau adevărul poate fi dureros.

Acum partea cu adevărul e relativă, pentru că adevărul meu, poate să nu coincidă întodeauna cu al tău, lucrurile sunt întotdeauna interpretabile în funcție de perspectiva celui care le analizează. Să nu filozofăm, e un fel de:  într-o dispută contradictorie, adevărul este mereu undeva la mijloc 🙂

Ce e mai dureros e că nu am reușit mereu să ma fac înțeles, în diferitele conjuncturi, în care viața te pune, nu am reușit să transmit emoția în cuvinte și constat cu tristețe că marile rupturi apar în orice domeniu din lipsa de comunicare.

În orice organizație, care implică mai mult de 2 oameni, comunicarea este celula de bază pentru a face lucrurile să meargă mai departe. Din păcate multe din afacerile și organizațiile falimentare au avut la baza lipsa de comunicare, pe lângă alte greșeli manageriale.

Și mai e ceva ce m-a învățat viața din păcate: trebuie să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde, pentru că din păcate realitatea a arătat că dacă ești supărat, s-ar putea să nu mai apuci să te împaci. Știu este un adevăr dureros al existenței umane, dar din păcate nu suntem nemuritori. 😦

Ok, să încheiem într-o notă mai optimistă: Citiți fraților, pentru că puterea cuvintelor e magică și vă va ajuta mai târziu să comunicați eficient! Cam asta e! Peace! ✌️