La 30 de ani de la acel 22 decembrie 1989


Cred că am mai scris-o sau spus-o pe undeva:

Revoluția română sau lovitura de stat din 1989, ce-o fi fost nu se știe exact nici astăzi la 30 de ani de atunci, m-a prins în sufrageria blocului comunist, unde locuiam și bineînțeles că am deschis televizorul, la care am văzut mitingul de unde Ceaușescu a plecat cu elicopterul și mai apoi evenimentele care s-au succedat cu transmisiunile televiziunii române, cu teroriștii neidentificați, cu morții din orașele mari ale României, cu haosul creat în București și cu procesul și execuția soților Ceaușescu, aceea mascaradă de proces, care nu putea avea loc într-un stat democrat, proces în care s-a dat o sentință penală fără cale de atac.

Faptele, în mare parte le cunoașteți și dumneavoastră, au fost sute de interviuri și mărturii la televizor, justiția nu a identificat niciun terorist vinovat de moartea tinerilor, abia acum la 30 de ani există un dosar pe rol, privind revoluția și represiunea sângeroasă din decembrie 1989, în care principalii vinovați sunt considerați a fi Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și cei care la acele momente au preluat puterea de stat.

Din păcate, probabil, mulți dintre ei nu mai sunt, astfel că anumite aspecte ale evenimentelor din decembrie 1989, vor rămâne total neelucidate, ca să nu mai vorbim despre secretizarea anumitor documente din acele vremuri, care cu siguranță că nu au fost revelate publicului.

Ca și întreaga evoluție spre modernism a societății românești, care a trenat ani de-a rândul, dosarul revoluției din decembrie 1989, a fost tergiversat de către deținătorii puterii de după 1989, oameni care nu au avut niciun interes să se afle adevărul istoric, pentru că, dacă s-ar fi aflat, ar fi pierdut pozițiile de influență și putere pe care le dețineau în societatea românescă.

Ce e trist, este faptul că atunci la cei treisprezece ani de viață, care mă prinseseră la momentul evenimentele acelor vremuri, aveam mari speranțe pentru o evoluție pozitivă, spre democrație și bunăstare a României, acum trebuie să recunosc că aceste speranțe s-au cam năruit în mare parte.

Există totuși o evoluție spre mai bine a României, spre un stat democratic și de drept, chiar dacă mai avem multe etape de parcurs ca societate postcomunistă. Aderarea la Uniunea Europeană și structurile NATO, ne-a conferit o oarecare stabilitate în zonă, deși destul de fragilă, având în vedere vecinătate cu Rusia, care mereu reprezintă un pericol iminent pentru țara noastră.

Părerea mea este că la 22 decembrie 1989, pe fondul unor mișcări populare de solidaritate cu cele izbucnite la Timișoara, încă din 16 decembrie 1989, a avut loc o lovitură de stat, prin care s-a realizat preluarea puterii de către neocomuniștii lui Iliescu, bineînțeles ajutați și de structurile de spionaj străine, care s-au aflat pe teritoriul României în acele vremuri. De fapt, era o evoluție firească în Europa centrală și sud-estică, după căderea zidului Berlinului din Germania de est, lumea se cam săturase de comunism, chiar și cu reformele de deschidere a sistemului totalitar comunist, inițiate de Gorbaciov în fosta URSS.

Personal am ajuns la 43 de ani, după ce la 24 de ani, mai exact la 11 ani de la revoluția anticomunistă mi-am pierdut mama și mai apoi după încă alți trei ani, tatăl, oameni care au reprezentat repere în evoluția mea personală de mai târziu.

Am reușit să termin o facultate la învățământul de stat, în București, în anii tulburi de după 1989, între 1995-1999, am studiat științele juridice la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, m-am specializat într-o profesie care în momentul de față îmi aduce satisfacții profesionale, putând spune că lucrez în domeniul pentru care m-am pregătit.

Libertatea adusă de căderea regimului comunist, mi-au permis să vizitez și țări străine, și sunt sigur că fără sacrificiul tinerilor din 89, aceste lucruri nu ar fi fost posibile, dar cel mai important este faptul că sacrificiul lor ne-a permis nouă să putem vota și alege liber, aceasta fiind poate cea mai mare libertate câștigată.

Mărturisesc că nu sunt mulțumit de actuala clasă politică formată după ’89, indiferent de partid și culoare politică, pentru că cei 30 de ani de democrație au demonstrat faptul că indiferent de partidul aflat la putere, politicienii nu s-au ținut de promisiunile electorale făcute în campaniile electorale. Pot mărturisi cu tărie că nu am votat din 1994, de când am beneficiat de dreptul la vot, pe urmașii partidului comunist, în special, Frontul Salvării Naționale, Partidul Social Democrat, etc. formațiuni politice descendente din vechea nomenclatură comunistă, am fost un admirator deschis al lui Ion Rațiu și al lui Corneliu Coposu, care nu au fost apreciați la adevărata lor valoare în acei ani de început ai democrației. Singura bucurie a fost câștigarea alegerilor în 1996 de către Convenția Democrată a președintelui Emil Constantinescu, care mai târziu a dezamăgit cu toate promisiunile făcute cu cei 15.000 de specialiști-tehnocrați care vor scoate România la liman. Despre Băsescu și Iliescu nu mai vorbesc, cunoscut fiind trecutul lor comunist, primul enumerat având strânse legături cu fosta securitate a vechiului aparat represiv din perioada de dictatură, fiind implicat probabil și în distrugerea și vânzarea flotei comerciale navigabile a României.

Am avut ceva speranțe odată cu venirea lui Klaus Johannis, dar după primul mandat, cu batălia fără scrupule purtată împotriva PSD-ului în detrimentul intereselor naționale, cu dramele de la Colectiv și Caracal, am ajuns la concluzia că România este încă departe de a fi un stat funcțional cu aspirații moderniste pro- occidentale și europene.

Marea problemă a României și românilor de altfel este lipsa investițiilor în educație și sănătate, în dezvoltarea infrastructurii rutiere și de transport, în lipsa promovării culturii și a turismului performant, lipsa preocupărilor pentru dezvoltarea societății prin dezvolatrea sportului de masă, prin investiții în tehnologie, în industrie și în agricultură, în educarea tinerilor prin cultură, lectură și respect pentru jertfele înaintașilor.

Trăim de fapt într-un marasm politico – economic și cultural, fără respectarea valorilor tradiționale românești, promovarea în media a non-valorilor, a milionarilor de carton și a meltenismului, bazat pe percepția majoritară a românilor că tupeul nesimțit, lipsa de bun simț, lipsa credinței și a respectului te pot duce departe pe plan național.

M-am săturat an de an, de cozile din trafic de pe Valea superioară a Prahovei și de pe autostrada spre Constanța, de tinerii debusolați si agitați din mall-uri și supermaketuri, de pensionarii comuniști care pretind respect, dar nu îl oferă, de copiii prost crescuți în familii dezorganizate, lipsiți de educație, pentru că unul din părinți, daca nu ambii sunt plecați la muncă în Occident.

Întrevăd o rază de speranță totuși, precum curcubeul surprins astăzi de dimineață de la fereastră, în tinerii ce se nasc în acești ani de după 2014 să zic, ei poate vor fi generațiile care vor intra în politică și nu vor mai fi spălați pe creier de către vechii securiștii din politica actuală, vor studia în strainătate și vor reveni în țară pentru a face o Românie mai bună…

Și dincolo de cele enumerate anterior, România trebuie să-și regăsească credința creștin-ortodoxă, piatra de temelie a dezvoltării societății românești, cea care a făcut de-a lungul veacurilor să ne păstrăm identitatea națională.

Și mai cred acum la 30 de ani de la revoluție, că monarhia ar fi fost o soluție mult mai viabilă pentru dezvoltarea pro-europeană a țării și spre bunăstare, decât guvernările eșuate care s-au succedat în acești trecuți ani.

Nu trebuie să uităm că schimbarea în bine, la fel ca în decembrie 1989, vine din interiorul fiecăruia din noi, așa cum în acele vremuri am sperat și am crezut într-o lume mai bună, eliberată de opresiune, comunism și dictatură.

Să fiți iubiți! ✌🏻

CFR – ul se calificã în primăvara europeană în Europa League ediția 2019-2020


Impresii la cald de la CFR – Celtic Glasgow, e minutul 89:09 si clujenii conduc deja cu 2-0. Nu am scris niciodata pe acest blog decât despre Steaua, dar perfomanța clujenilor din această toamnă merită apreciată. Dincolo de rezultate, marele merit revine antrenorului Dan Petrescu, pe care federali nu l-au văzut ca fiind o soluție pentru echipa națională. Dan a imprimat CFR- ului ceva din răutatea echipelor italiene, pe la care a jucat Genoa si Foggia, nu mai vorbim de Chelsea, joc bazat pe o apărare beton si pe cartea contraatacului.

Au trecut 7 ani fără să vorbim de o nouă calificare a CFR-ului în primavara europeană. Rennes a învins Lazio cu 2-0 , astfel ca CFR-ul se califică după al doilea loc din grupă.

Cred că important în perfomanța CFR- ului este și faptul ca are în componență mulți străini, cum ar fi Arlauskis, Camorra, Culio, Omrani, Djokovici, fotbaliștii care au mentalitate de profesioniști, cu mult diferită de cea a fotbalistului român, care se naște talent și moare spereanță 😉.

,,Antrenorul trebuie să fie secretul acestei formații cu talent mediu” scrie Gazeta Sporturilor și pare să aibă dreptate.

sursa foto: http://www.gsp.ro

Felicitări lui Dan, the man, pentru calificare precum și fotbaliștilor CFR-ului.