Demisia, un gest de onoare sau cum am devenit stăpânii telecomenzii…


Am mai ratat o calificare. In lungul șir de eșecuri, o nouă ratare era previzibilă. De fapt, în grupa preliminariilor de la euro nu am învins nicio contracandidată directă, mă refer la Spania, Suedia și Norvegia.

Aseară cu Suedia s-a văzut clar lipsa de valoare a actualei generații de tricolori și implicit a selecționerului. S-a greșit mai ales cu alcătuirea primului 11, nu ai cum să începi un meci decisiv cu Deac titular( cel mai slab în prima repriză), cu Mogoș debutant titular, care a greșit la primul gol al suedezilor și cu Keșeru, absent din joc, în detrimentul unui mijlocaș la închidere sau chiar la construcție, când îi ai pe bancă pe Hagi, Răzvan Marin, Budescu și Nistor. În atac, Florinel Coman părea o soluție mai bună decât Keșeru.

Suedia a jucat foarte organizat, meticulos, în stil nordic și ne-a taxat repede în prima repriză, la două greșeli de apărare și de organizare defensivă ale naționalei noastre. De la 0-2 în minutul 34, după reușitele lui Berg și Quaison, ce mai puteam juca în condițiile în care trebuia să învingem la cel puțin două goluri diferență? Stanciu a fost sincer la final, declarând: ,,Am fost neputincioși.”, iar  Tătărușanu a recunoscut franc diferența de valoare dintre noi și ei.

De-a lungul întregii campanii de calificare, chiar și în meciurile din Liga Națiunilor nu am avut o concepție clară de joc, plusul adus de Contra în detrimentul lui Daumn fiind puțin mai multă determinare și cam atât. De fapt, pe Contra, ca antrenor, nu îl recomandau nici rezultatele, el neavând niciun rezultat notabil cu echipele pe care le-a antrenat.

Vina revine și Federației Române de fotbal în desemnarea selecționerului, politicul Burleanu remarcându-se cu soluțiile de compromis în alegerea selecționerilor, în detrimentul unor consacrați precum Lucescu, Dan Petrescu sau Olăroiu, antrenori care ar fi cerut și contracte pe sume mai mari, lucru care ar fi dus la un efort financiar mai mare din partea federalilor. Noi, românește, am ales soluția de compromis, cu un antrenor de casă, de fapt tipic românesc, punem batista pe țambal și ne furăm singuri căciula. Apoi ieșim în față cu declarații electorale, cum că avem viitor, că s-au promovat tineri, că poate ne vom califica la turneul final si alte bla-bla-uri.

În Occidentul fotbalistic, cu tradiție, nu ai îndeplinit obiectivul, te ridici frumos, străngi nodul la cravată ( dacă îl ai și nu ești în trening, l-ați vazut pe selecționerul Andersson, aseară parcă venise la un concert de gală, fiind îmbrăcat impecabil) ceri un pahar de apă, o foaie și un pix, convoci o conferință de presă și îți prezinți onorabil demisia, îi strângi mâna lui Burleanu ( nu cu ușa evident) și ai plecat, ura și la gară!

De când mă uit eu la fotbal nu îmi aduc aminte să fi vazut un astfel de gest la vreun selecționer al echipei naționale. Și asta pentru că nu avem cultură fotbalistică, nu știm să pierdem, intervine românescul: ba pe a mă-sii, decât să pierd eu, mai stau o lună și îmi iau banii pe contract, după mai vedem, ce onoare, ce maniere, alea sunt numai în filme și în cărți. Păi cum să mai petrec un concediu în Tenerife sau Ibiza cu maneaua în cască, dacă nu îmi iau toți banii pe contract până la ultimul euro? Tipic românesc. Atitudinea asta o regăsesc și în politica de după ’89 alegem mereu răul cel mai mic, în speranța că poate o vom duce mai bine și de 30 de ani sutem codașii Europei în mai toate domeniile.

Revenind, observați că fotbaliștii români când joacă afară, în marea lor majoritate, freacă banca de rezerve pe principiul ,, timpul trece, leafa merge” înrădăcinat în perioda comunistă.

Degeaba joci la Ajax sau la orice echipă de renume dacă nu prinzi primul 11 și te lamentezi că are antrenorul ceva cu tine și poate vei prinde la anul un contract mai bun.

Băieții din generația de aur au jucat la început pe butelii, video-uri, mașini Dacia sau mai știu eu ce, dar când jucau cu tricoul naționalei pe piept, îi ardea tricoul, dădeau totul pe teren. Cei de acum se gândesc la cine știe ce club sau ce Lamborghini să își mai achiziționeze sau daca să se joace Fifa pe xbox, playstation sau Pc. Au numai freze și figuri în cap, fotbal mai puțin.

Da soluția poate fi promovarea tinerilor din naționala de tineret a lui Rădoi, dar cu mai multe meciuri amicale pentru crearea unor automatisme de joc, cu un antrenor de concepție și viziune adică cu muncă multă, ceea ce nouă ne cam lipsește în ultimii ani.

Era o șansă unică să prindem un turneu final acasă, dar nu cred nici în calificarea la barajul din Liga Națiunilor, pentru aceleași motive: Scoția are mentalitatea lui Mel Gibsson din Braveheart când le arăta fundul englezilor, adică or fi ei băutori de whiskey dar te și bat, pentru că plimbă ,,coțofana” pe gazon de mai mult timp decât noi pe plaiurile mioritice ( vezi ultimul meci Celtic – CFR), iar dacă am juca cu Islanda la ei acasă, când încep aia să aplaude în tribune în stilul caracteristic, precum spartanii la Termopile în filmul 300, ai noștrii deja își caută din priviri mămicile prin tribune, deci meciul e pierdut din start. Ce să mai zic de un al doilea meci decisiv cu Serbia, dacă am trece de primul? Păi sârbii ne dau clasă la fotbal, sunt precum croații, vicecampionii mondiali din 2018. Nu avem nicio șansă, haideți să nu ne mai îmbătăm cu apă rece.

Așadar prevăd o lungă perioadă în care vom fi stăpânii telecomenzii în cazul calificării la turneele finale. Să auzim numai de bine! Pace vouă. ✌️