Fara subiecte


Mi-ar fi placut sa scriu ceva frumos, insa din pacate nu prea am subiecte… Probabil ca am o retinere in a scrie ceva la persoana intai, retinere datorata faptului ca sunt un introvertit. Niciodata nu m-am simtit bine in prezenta mai multor persoane, la vreo intrunire, party, spectacol, petrecere, in fata vreunei audiente de orice fel, nu stiu sa tin ,,speech”-uri sforaitoare despre nimic, nu-mi place sa discut despre vreme, politica, ultimele stiri de la tv, despre ce a mai facut guvernul, sex sau fotbal, despre alesii locali sau depre tața Leana din colț. Nu, n-ai sa ma vezi prins in astfel de discutii.

In schimb, daca imi dai ceva bun de citit, daca imi dai un colț de birou, o foie, un pix, o carte, un radio, un ziar, vreo tableta, laptop sau telefon, ca să nu mai vorbesc de calculator si aparat foto, sunt omul tau, m-ai prins, imi gasesc ceva de facut si timpul trece repede, chiar daca pot fi ore intregi sau chiar zile. Desi am terminat o facultate de profil umanist, ma atrage tehnica, tot ce e creat de om in scopul imbunatatirii vietii cotidiene, ma atrag lucrurile simple si totodata atât de complicate, probabil asta se datoreaza faptului ca am terminat un liceu cu profil matematica-fizica, materii care iti dezvolta logica si corectitudinea gândirii analitice. Ce unora li se pare complicat mie mi se pare simplu, caut solutii logice, simpliste in situatii complicate.

Intotdeauna am fost avid de cunoastere, am asimilat repede orice informatie buna sau rea, am stocat totul in creier ca pe un hard-disk de calculator. Am invatat engleza uitandu-ma la televizor la filme cu subtitrare, si incercand sa corelez traducerea cu ce spuneau personajele. In liceu, eram atat de bun la engleza incat profesoara ma ruga sa particip la olimpiada de limba engleza. Am refuzat-o categoric pentru ca nu ma incanta o foaie de carton pe care sa scrie diploma de olimpiada si eventual o poza chinuita la panoul scolii. Nu , nu asta nu era de mine, imi placea sa invat pentru mine, scriam versurile melodiilor in engleza, pe un caiet si incercam sa inteleg mesajul.

Mi-aduc aminte ca in gimnaziu, cand ne-a prezentat profesoara de istorie campania militara a lui Alexandru Macedon ( 356-323 I.Hr), mai aveam un pic si imi dadeau lacrimile, eram mut de uimire. Si avea si un mod placut de a o face cu harti colorate cu sageti care indicau parcursul regelui grec din Macedonia pana in Asia mica si India.

Mi-au placut dintotdeauna, istoria, geografia, limba romana, pentru ca in copilaria comunista nu aveai alt mod de petrecere a timpului liber decat cititul, lectura si eventual un fotbal cu prietenii din fata blocului.

In ultimul an de liceu, la mate-fizica, cand m-a intrebat dirigintele( profesor de fizica), unde vreau sa dau mai departe, stiind probabil ca nu ma omoram dupa matematica si fizica ce o preda el la clasa, plăcându-mi mai mult engleza, romana, geografia si istoria, i-am raspuns: ,, la drept!”, replica a venit prompt: ,, pai, si ce cauti in clasa mea, la mate-fizica?”. Pai era clasa din liceu cu cei mai buni profesori aia cautam🙂

La drept, nu am intrat din prima imediat dupa liceu, am picat cu brio, apoi am stat un an acasa cu burta pe carte si am intrat in anul urmator la Bucuresti, la Universitate, la examen concurenta era de 19 candidati pe un loc, am intrat pe la coada, dar nu mai conta, important era ca fusesem prins in carti. Biata mama dupa primul esec voia sa ma angajeze curier la un hotel din zona:). Ce se mai bucura cand am intrat la facultate, copilul ei timid student la drept, hm suna bine pentru un cartier muncitoresc.

Cat m-am chinuit prin facultate numai eu stiu, mancarea de acasa se termina in primele 3 zile, si uneori ma duceam acasa la 2 saptamani, ajunseseram sa mancam untura de la carnatii la borcan ai colegului de camera cu paine si sa cautam pe holuri chistoace de tigari fumate ca sa le aprindem pentru ca fumatul ne mai alunga foamea.

Veneam duminica la Bucuresti cu trenul int-un picior, din orasul nostru de provincie, cu o geanta de mancare si carti, stateam doua ore intr-un picior in trenurile inghetate, inghesuiti ca sardelele ca sa venim la capitala ca sa avem carte, ca ,,cine are carte are parte”.

La facultate era o lume pestrită tot felul de personaje, fiecare cu pasarica lui, am gasit cativa amici care rezonau cu mine in gandire si ne-am apucat de niste beri, frumos si elegant ca niste intelectuali ratati care eram🙂

Prima revelatie pe care am avut-o, a fost cand am intrat intamplator cu un amic in biblioteca Universitatii, ne duseseram sa cautam o fata. Am intrat in biblioteca putin mai galagiosi si toti soarecii de biblioteca s-au intors spre noi cu degetul la gura facandu-ne semn sa tacem, sa pastram linistea. Am scos legitimatiile de studenti, ne-am luat niste carti si am inceput sa citim, amicul a plecat cu fata, eu am ramas cufundat in lectura… M-a impresionat linistea de catedrala din biblioteca si am inceput sa trec mai des pe acolo, fapt care mai tarziu s-a dovedit a-mi fi de folos.

Si mai erau salile de curs in forma de amfiteatru unde tineau prelegerile si cursurile marii profesori de drept ai vremii si noi luam notite ca niste învățăcei care eram la aceea vreme.

Am terminat cu chiu-cu vai si mi-am luat licenta, dar nu in vara ci prin toamna, pentru ca am mai avut o restanta la dreptul proprietatii intelectuale unde era  un asistent criminal care doream sa fim doctori in marci, inventii si ubicuitate, ce dracu o mai fi si aia ca nu mi-a folosit la nimic mai tarziu.

Acum zambesc si imi aduc aminte cu placere de anii de liceu si facultate, ani din care am cele mai placute amintiri.

In zilele noastre, ma cheama rudele, prietenii la masa , sa ma prinda in combinatiile lor, le spun,,vin acum!” și apar dupa vreo trei ore pentru ca placerile mele sunt mai importante decat interesele lor.

De fapt asta e si secretul in viata: sa faci ce iti place si sa fii impacat cu tine insuti asa cum esti, cum te percepi tu ca om cu calitatile si defectele tale, nu sa fii ce vor altii sa devi sau sa le faci pe plac, de dragul de a astupa gura lumii, pentru complezență si alte prejudecati sociale.

Nu prietene, nu-i asculta, fii tu insuti si devino ceea ce esti! Tot ce e bun e in tine si nu in alta parte, ai incredere si da-ti drumul la viața, cum spunea un bun amic….

P.S. Uite ca am găsit ceva de scris

energia

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s