The right mood- starea necesară


image

 

Pentru a scrie ceva sau gasi inspiratia este nevoie mai intai sa gasesti starea necesara pentru actul creatiei, adica sa gasesti acel moment de gratie cand te lovește inspirația.

Un cunoscut blogger lansa ideea ca pentru a gasi subiecte de scris trebuie sa iesi cat mai mult din casa, idee cu care nu pot fi intru-totul de acord. Pentru ca poti gasi subiecte despre care sa scrii si fara a iesi din casă, daca nu le gasesti înseamna ca nu ai imaginatie, e ca atunci cand la scoala ti se dadea sa faci o compunere si nu stiai despre ce sa scrii.

Poti scrie despre o gramada de subiecte important este sa gasesti timpul si ideile necesare actului de creatie. Si pentru asta trebuie sa iti creezi atmosfera propice scrisului adica sa bei o cafea, sa asculti o muzica buna sa faci o fotografie inspirata, sa citesti o carte si apoi sa-i dai drumul la treaba cam cum arata fotografia tematica de mai sus, fotografie in care ma regasesc perfect. Eu unul daca nu am atmosfera redata anterior, nu pot sa leg doua cuvinte. Unii or putea sa scrie cuvinte inspirate si pe un servetel de masa, eu unul nu pot. E musai sa am un gadget macar,telefon, tableta, laptop ca sa pot crea ceva pentru ca mai intai imi caut sursele despre subiect si apoi ma apuc de scris, adica fac un pic de documentare pe net pentru a scrie in cunostiinta de cauza despre subiect si abia apoi ma apuc de scris.

Bine, la cati diletanti sunt acum pe piata bloggingului ce mai conteaza unul in plus?

E greu in ziua de azi sa scrii ceva interesant si cu continut de calitate, pentru ca esti invadat zilnic de stiri de doi lei si subiecte de rahat, pentru ca in general oamenii mediocrii asta consuma, barfe, cancanuri, subiecte de rahat despre politica si conspiratii, stiri violente si alte dejectii.

Sa nu generalizam, dar marea majoritate dintre utilizatori au IQ sub medie pentru a citi ceva mai complicat 🙂

Sunt bloguri pe care le urmaresc cu interes,mare parte din ele avand link-uri de trimitere si pe aceasta pagina, ca sa nu mai spun ca si pe plictisitorul facebook, care a devenit un fel de hi5, mai gasesti stiri si subiecte interesante, din cand in cand.

Asadar, dragi cititori, in cautarile dumneavoastra zilnice cautati continut de calitate!

Ploaia care nu se mai termina


Ploaia care va veni/ Le va potopi pe toate/ Mi-e lehamite de marsuri, de canoane si fasoane/ Ciclul vietii ne-a impus salturi mortale

Erau versurile unei melodii cantata de Pasarea Colibri, sufletul trupei fiind Florian Pittis un mare actor si cantaret, care ulterior s-a stins din viata.

Ploua neincetat de o luna, de parca am fi la tropice sau in zona musonului, mai avem putin si o sa ne creasca bureti pe spate 🙂

Sunt un fan al miscarii si al activitatilor in aer liber dar cateodata nu poti sa te pui contra naturii si adversitatilor ei. E sfarsit de luna mai, sunt 5-10 grade si nu poti pleca la o tura prin Bucegi, ca te prinde ploaia si te face ciuciulete 🙂

Asa ca nu iti ramane decat sa stai pe camera cum spunea un bun amic de-al meu si s-o freci la rece cu cate-un film, o carte, niste muzica, sa rupi netu’ in două pe plictisitorul facebook, sa te mai uiti la niste poze mai vechi din anii trecuti, sa te certi cu nevasta , cu soacra, cu copilul si cu rudele apropiate care bineinteles sunt depresivi din cauza ploii:)

Dar n-o veni el si soarele ala de il astept de vreo luna? Sa vezi ce nu ma mai prinzi prin casa …

Imi iau camera foto si am taiat-o direct pe munte macar vreo zi-doua 😦

Ploaia care va veni


Ploua neincetat de zile bune, asta nu te poate face decat sa devii depresiv. Traiesc cu speranta ca va veni si soarele pe strada mea, momentul acela cand o sa imi iau camera foto si rucsacul si o s-o tai pe munte vreo doua zile bune.

Pana atunci nu imi ramane decat sa astept sa iasa soarele:)

Despre credință


image

Pe Dumnezeu nu ai cum sa-L descoperi decât atunci cand ți-e greu…

Și am învățat asta cu dificultate cand eram adolescent, pentru că nu am fost dus de mic la biserică. Părinții veneau din medii diferite, mama de la țară , tată-meu de la oraș erau prinși cu munca și problemele zilnice, si nu m-au luat de mână duminica ca să mă ducă la slujbă. Nu, nu, pe Dumnezeu a trebuit sa Îl descopăr singur, sa să am revelațiile și trăirile mele în legătură cu El.

Și am învățat asta în modul cel mai greu, cand in adolescență luptându-mă cu depresia am ajuns într-o mănăstire, unde după ce un preot cu har mi-a citit și mi-am revenit.

Mai târziu, in fragedă tinerețe mi-am pierdut ambii părinți doborâți de boala secolului 20: cancerul, am privit cum se destramă familia fratelui după 13 ani de căsnicie si prin toate grozăviile astea singurul care a fost lângă mine la bine și la greu a fost bunul Dumnezeu.

Am avut zile grele fara bani si mancare, fara un suflet aproape căruia sa-i plangi pe umăr, dar Dumnezeu m-a întărit în credință și am înțeles într-un final că ce nu te omoară te întărește și fiecare experiență bună sau rea ți-e dată pentru a învața ceva din ea.

Pe Dumnezeu nu o sa-L găsesti neapărat intr-o biserică rugându-te  în genunchi la vreo icoană ca să -ți dea sănătate și bani, o să-L găsesti într-un vârf de munte admirând răsăritul sau apusul, creațiile Sale și a-i să te minunezi de creația Sa.

Il vei găsi în zâmbetul unui copil fericit, în mulțumirea unui amărât căruia i-ai făcut o pomană, în zâmbetul și îmbrățișarea iubitei sau a unui prieten vechi, într-un pahar de vin sau într-o bucată de friptură servită la iarbă verde…

Căci tot ce e frumos este creația Sa măreață, iar tot ce este urât pe pământ ca ura, intoleranța rasială și razboiul, boala, foametea, zgarcenia și patima beției,  goana nesfârsită după avere, graba, gâlceava, cearta și cleveteala de la diavol vin.

Ai să le recunoști dupa ce vei dobândi întelepciunea si smerenia de la Domnul, detașarea de grijile omenești si mai ales introspecția si meditația.

Vei întelege ca viața pe pământ este un dar divin si ca esti dator să o trăiesti cât mai frumos întru numele Domnului.

Si cand vei intelege toate aste nu iți va mai fi frică nici de moarte, care este o trecere către o lume posibil mai bună poate…

Binecuvântat fie numele Domnului!   Miluiește-ma Doamne, pe mine păcătosul! Cred Doamne, ajuta necredinței mele! Doamne ajută! Amin!

 

 

 

Când au trecut 30 de ani?


image

Televizorul era mic, diagonala maxim 54 de cm, avea ecranul usor bombat, pe lãmpi alb-negru, dar crea un întreg univers în sufrageria de bloc comunist de la etajul 3.

Ne inghesuiseram 3 persoane in jurul mesei din mijloc, pentru a prinde un loc bun de vizionare. Masa de lemn pentru musafiri ne incomoda oarecum pentru ca bloca putin accesul catre ecranul televizorului. Am prins un loc langa vitrina cu pahare din dreapta, fiind mai mic eram usor privilegiat, nu era locul de pe canapea, un fel de peluza de pe Ghencea, eram la locurile VIP 🙂

A inceput meciul, baietii azi joaca in alb, echipament adidas cu cele 3 dungi rosii pe tricou, șort si jambiere, sunt culorile rivalei Dinamo, dar nu imi fac griji, pentru ca baietii joacă foarte bine in ultima perioada.

Spaniolii Barcelonei vin in valuri peste noi, doar joaca acasa, dar Duckadam e in forma mare. Planeaza prin careu adunand centrarile spanionilor.

Apoi incepem sa legam masina de pase cu Loți Boloni si Majearu la centru. Loți are un sut pe langa poarta aproape de stalpul portii lui Urutti.

Pulsul incepe sa creasca, mai ales ca a intrat in teren si Iordanescu(nea Puiu), care incepe sa dribleze magistral, ca in curtea scolii.

Lacatus se bate ca un leu cu apararea catalană. Totusi spaniolii rateaza ocazii mari prin Alesanco si Schuster, vedeta Barcelonei. Dar Duckadam e mereu la post, concentrat ca un capitan de vas pe o corabie prinsa de furtuna, isi coordoneaza matelotii pe Belodedici si Iovan pentru a-i opri pe spanioli.

Incepem sa contam in atac si ratam doua ocazii prin Piturca si Majearu. Publicul din Sevilla, fan Real Madrid, incepe sa indrageasca echipa romana si masinaria ei de pase consecutive.

Spaniolii vin in atac incercand asaltul final, mai ratam si noi, iar Vautrot fluiera finalul celor 90 de minute. Ma gandesc ca nu am jucat rau pentru o echipa venita din blocul est-comunist in templul fotbalului spaniol, impotriva  unei echipe galonate ca CF Barcelona.

Prelungirile se joaca cam in aceiasi nota cu spaniolii peste noi, Steaua iesind din avanposturi si avand ocazii mici de a marca.

Ne trege glontul pe la ureche de doua ori cand Mitchel si Pedrazza rateaza ocazii bune de a marca, insa Duckadam e la post si se pare ca e  seara lui norocoasa.

Vautrot fluiera finalul prelungirilor, suntem la un pas de Cupa Campionilor Europeni, cum ar fi daca?, dar mi se pare inca un vis nebunesc.

La penalty-uri e mereu loterie, se stie, e chestie de noroc chior si debutam prost, Majearu si Boloni, cei mai buni executanti, rateaza cu brio.

Duckadam ne salveaza si suntem in carti, a plonjat de doua ori in dreapta si nimeni nu a marcat dupa patru lovituri, noi tragand primii.

A venit randul lui Lacatus, care a luat mingea si o bate nervos de gazonul tocit de crampoane. ,, Lacatus va inscrie, Lacatus trebuie sa inscrie” urla crainicul TV si imi dau seama ca are dreptate pentru ca Laca are in mers ceva din nebunia sinucigasului.

Laca a luat mingea cu tupeu, a pus-o la punctul cu var, a plecat in forta, cu eleganta lui Cruyff, un pas, doi, trei, șut si mingea se infige sub bara transversala a lui Urutti Goichocea.

Publicul spaniol de pe Sanchez Pizjuan a amutit, nu se mai aude nici musca, nici macar toba celebrului Manolo. Spaniolilor nu le vine a crede ca Barcelona poate pierde finala.

,,Goooooool! Marcheaza Lacatus! ” urla crainicul Tv si noi sarim imbratisandu-ne prin sufragerie….

Hai ca se poate, suntem la un colț, Duckadam mai fa o minune! Si Duckadam mai face o minune, pleaca tot pe dreapta, dupa doua penaltiuri trase in acelasi colt.,, Apara Duckadam! ” urla comentatorul tv. Helmuth e atat de concentrat incat ia mingea si o trimite dupa penalty in inaltul tribunei, cu un sut de descarcare nervoasa, arbitrul francez ii face semn ca la urmatoarea abatere il sanctioneaza.

Duckadam isi impreuneaza mainile cu manusile albe, ca la  biserica si cere indurare, uf! a scapat fara cartonas, de parca ar mai conta….

Gata, a venit randul lui Balint al patrulea executant, se indreapta spre minge, dar parca are plumb in ghete. Unde or fi tupeul si inconstienta lui Marius Lacatus?

Gabi pleaca lent si suteaza calm in dreapta lui Urutti, pe jos la radacina barei, unde se bate corect orice penalty, Urutti a plecat in stanga, gooool, gooool , goooool! suntem la un pas de un vis irealizabil!

Acum  e acum, Duckadam e pe linia portii, usor flexat din picioare ca un arc, ca un animal de prada inainte de atacul final. Sut, Duckadam pleaca in stanga si apara al patrulea penalty consecutiv executat de spanioli si intra in istorie, si mai tarziu in cartea recordurilor.

,,Apara Duckadam! Am castigat!!! Suntem finaliști, am castigat Cupa Campionilor! ” urla comentatorul Tv, noi ne imbratisam si sarim prin sufragerie, pe ecran se vede meleul alb format de jucatorii Stelei, care s-au unit intr-o imbratisare comuna!

Barbulescu a plecat ca un nebun spre trofeul de la marginea terenului, zici ca vrea sa il ia acasa inainte de ceremonia de decernare. Nea Imi e impecabil la costum si cu ochelari si e usor stingher cand baietii il arunca in sus de trei ori. Tribunele s-au golit, spaniolii au plecat acasa nu inainte de a aplauda inimoasa echipa romana.

Nici fotografia de grup cu trofeul nu iese pentru ca inca nu constientizam ca Steaua Bucuresti, echipa din Romania a castigat Cupa Campionilor Europeni in finala cu Barcelona din 07.05.1986 pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla!

A ramas in istorie  aceea seara memorabilă de mai si nicio echipa romaneasca nu a mai reusit sa atinga aceasta performanta de 30 de ani si probabil nici nu va mai reusi.

,,Apara Duckadam!”, imi rasuna si acum in urechi, parca a fost chiar ieri, cand au trecut 30 de ani?⚽️🏆🌟

Fara subiecte


Mi-ar fi placut sa scriu ceva frumos, insa din pacate nu prea am subiecte… Probabil ca am o retinere in a scrie ceva la persoana intai, retinere datorata faptului ca sunt un introvertit. Niciodata nu m-am simtit bine in prezenta mai multor persoane, la vreo intrunire, party, spectacol, petrecere, in fata vreunei audiente de orice fel, nu stiu sa tin ,,speech”-uri sforaitoare despre nimic, nu-mi place sa discut despre vreme, politica, ultimele stiri de la tv, despre ce a mai facut guvernul, sex sau fotbal, despre alesii locali sau depre tața Leana din colț. Nu, n-ai sa ma vezi prins in astfel de discutii.

In schimb, daca imi dai ceva bun de citit, daca imi dai un colț de birou, o foie, un pix, o carte, un radio, un ziar, vreo tableta, laptop sau telefon, ca să nu mai vorbesc de calculator si aparat foto, sunt omul tau, m-ai prins, imi gasesc ceva de facut si timpul trece repede, chiar daca pot fi ore intregi sau chiar zile. Desi am terminat o facultate de profil umanist, ma atrage tehnica, tot ce e creat de om in scopul imbunatatirii vietii cotidiene, ma atrag lucrurile simple si totodata atât de complicate, probabil asta se datoreaza faptului ca am terminat un liceu cu profil matematica-fizica, materii care iti dezvolta logica si corectitudinea gândirii analitice. Ce unora li se pare complicat mie mi se pare simplu, caut solutii logice, simpliste in situatii complicate.

Intotdeauna am fost avid de cunoastere, am asimilat repede orice informatie buna sau rea, am stocat totul in creier ca pe un hard-disk de calculator. Am invatat engleza uitandu-ma la televizor la filme cu subtitrare, si incercand sa corelez traducerea cu ce spuneau personajele. In liceu, eram atat de bun la engleza incat profesoara ma ruga sa particip la olimpiada de limba engleza. Am refuzat-o categoric pentru ca nu ma incanta o foaie de carton pe care sa scrie diploma de olimpiada si eventual o poza chinuita la panoul scolii. Nu , nu asta nu era de mine, imi placea sa invat pentru mine, scriam versurile melodiilor in engleza, pe un caiet si incercam sa inteleg mesajul.

Mi-aduc aminte ca in gimnaziu, cand ne-a prezentat profesoara de istorie campania militara a lui Alexandru Macedon ( 356-323 I.Hr), mai aveam un pic si imi dadeau lacrimile, eram mut de uimire. Si avea si un mod placut de a o face cu harti colorate cu sageti care indicau parcursul regelui grec din Macedonia pana in Asia mica si India.

Mi-au placut dintotdeauna, istoria, geografia, limba romana, pentru ca in copilaria comunista nu aveai alt mod de petrecere a timpului liber decat cititul, lectura si eventual un fotbal cu prietenii din fata blocului.

In ultimul an de liceu, la mate-fizica, cand m-a intrebat dirigintele( profesor de fizica), unde vreau sa dau mai departe, stiind probabil ca nu ma omoram dupa matematica si fizica ce o preda el la clasa, plăcându-mi mai mult engleza, romana, geografia si istoria, i-am raspuns: ,, la drept!”, replica a venit prompt: ,, pai, si ce cauti in clasa mea, la mate-fizica?”. Pai era clasa din liceu cu cei mai buni profesori aia cautam 🙂

La drept, nu am intrat din prima imediat dupa liceu, am picat cu brio, apoi am stat un an acasa cu burta pe carte si am intrat in anul urmator la Bucuresti, la Universitate, la examen concurenta era de 19 candidati pe un loc, am intrat pe la coada, dar nu mai conta, important era ca fusesem prins in carti. Biata mama dupa primul esec voia sa ma angajeze curier la un hotel din zona:). Ce se mai bucura cand am intrat la facultate, copilul ei timid student la drept, hm suna bine pentru un cartier muncitoresc.

Cat m-am chinuit prin facultate numai eu stiu, mancarea de acasa se termina in primele 3 zile, si uneori ma duceam acasa la 2 saptamani, ajunseseram sa mancam untura de la carnatii la borcan ai colegului de camera cu paine si sa cautam pe holuri chistoace de tigari fumate ca sa le aprindem pentru ca fumatul ne mai alunga foamea.

Veneam duminica la Bucuresti cu trenul int-un picior, din orasul nostru de provincie, cu o geanta de mancare si carti, stateam doua ore intr-un picior in trenurile inghetate, inghesuiti ca sardelele ca sa venim la capitala ca sa avem carte, ca ,,cine are carte are parte”.

La facultate era o lume pestrită tot felul de personaje, fiecare cu pasarica lui, am gasit cativa amici care rezonau cu mine in gandire si ne-am apucat de niste beri, frumos si elegant ca niste intelectuali ratati care eram 🙂

Prima revelatie pe care am avut-o, a fost cand am intrat intamplator cu un amic in biblioteca Universitatii, ne duseseram sa cautam o fata. Am intrat in biblioteca putin mai galagiosi si toti soarecii de biblioteca s-au intors spre noi cu degetul la gura facandu-ne semn sa tacem, sa pastram linistea. Am scos legitimatiile de studenti, ne-am luat niste carti si am inceput sa citim, amicul a plecat cu fata, eu am ramas cufundat in lectura… M-a impresionat linistea de catedrala din biblioteca si am inceput sa trec mai des pe acolo, fapt care mai tarziu s-a dovedit a-mi fi de folos.

Si mai erau salile de curs in forma de amfiteatru unde tineau prelegerile si cursurile marii profesori de drept ai vremii si noi luam notite ca niste învățăcei care eram la aceea vreme.

Am terminat cu chiu-cu vai si mi-am luat licenta, dar nu in vara ci prin toamna, pentru ca am mai avut o restanta la dreptul proprietatii intelectuale unde era  un asistent criminal care doream sa fim doctori in marci, inventii si ubicuitate, ce dracu o mai fi si aia ca nu mi-a folosit la nimic mai tarziu.

Acum zambesc si imi aduc aminte cu placere de anii de liceu si facultate, ani din care am cele mai placute amintiri.

In zilele noastre, ma cheama rudele, prietenii la masa , sa ma prinda in combinatiile lor, le spun,,vin acum!” și apar dupa vreo trei ore pentru ca placerile mele sunt mai importante decat interesele lor.

De fapt asta e si secretul in viata: sa faci ce iti place si sa fii impacat cu tine insuti asa cum esti, cum te percepi tu ca om cu calitatile si defectele tale, nu sa fii ce vor altii sa devi sau sa le faci pe plac, de dragul de a astupa gura lumii, pentru complezență si alte prejudecati sociale.

Nu prietene, nu-i asculta, fii tu insuti si devino ceea ce esti! Tot ce e bun e in tine si nu in alta parte, ai incredere si da-ti drumul la viața, cum spunea un bun amic….

P.S. Uite ca am găsit ceva de scris

energia