„Tricolorii” s-au chinuit teribil cu amatorii din Feroe, scor 1-0


Doar golul lui Keşeru din prima repriză ne-a salvat de un egal ruşinos: Edmundsson putea face, incredibil, 1-1 la ultima fază!

656913-lucian-sanmartean

Prima dată pe „Ilie Oană”, pe o vreme destul de rece, echipa naţională a fost primită cu căldură şi un concert aproape nonstop de tobe. O atmosferă caldă, optimistă, doar zîmbete la gîndul că o să le dăm iar multe „pescarilor” din Feroe.

Începem tare, Sînmărtean şerpuieşte frumos, ce dor ne era de asta!, Keşeru (3) e blocat la 18 metri, Rusescu trage tare, dar Nielsen parează, chiar dacă în doi timpi. Fostul stelist scapă singur, e gol, nu!, acelaşi Nielsen se opune. Abia după 10 minute, feroezii trec mijlocul terenului.

656928-romania-feroe-1-0

Dar cu tupeu. Olsen vămuieşte toate acţiunile lor, iar Edmundsson pîndeşte orice greşeală. Olsen chiar ne dă emoţii la o lovitură liberă, dar mingea ocoleşte pe aproape bara din stînga lui Pantilimon.

13 sparge gheaţa
Trec 20 de minute, dar nimic pe tabelă. Pare cam mult. Maxim bate o lovitură liberă, zidul deviază balonul în bară, de unde Keşeru (21), încă golgeterul la zi în Liga 1, trimite din apropiere în plasă. Cum zic fotbaliştii, asta a fost cel mai greu. E 1-0 şi „tricolorii” se mută iar în terenul nordicilor.

Care, surpriză!, nu par deloc să acuze şocul deschiderii scorului şi, încurajaţi şi de imprecizia elevilor lui Iordănescu, ies tot mai des pe contre. Le dezarticulăm rapid, dar problema e acolo, în faţă, unde tirul „tricolorilor” suferă. Parcă aşteptăm, ca de obicei, prea mult de la Sînmărtean. Dar nici el nu mai are, parcă, incisivitatea de anul trecut.

Doar ocazii, prea puţin
Ieşim mai moale de la vestiare, încercăm să-i scoatem de pe cele două linii pe care, ordonaţi, feroezii se aşază în momentele de posesie ale românilor. O clipă, gîndul te duce la meciul din 2009, cînd ne-am chinuit să-i batem cu 1-0, la ei acasă însă. Iar băieţii lui Lars Olsen iau joaca în serios, stau tot mai mult în jumătatea noastră. Nici urmă de iureşul galben la care ne aşteptam!

Iese Rusescu, intră Tănase, într-un cor de fluierături. Nu e loc de pace nici pe „Ilie Oană”, fanii ploieşteni îl taxează că e stelist, dar şi pentru gestul din Ghencea. E minutul 65, Maxim mai execută o lovitură liberă, Nielsen scoate greu, iar Popa nu poate să facă gol, cum cere tribuna, nici de la doi metri. Contră Feroe, scapă Edmundsson, dar Chiricheş e iar imperial. Intră şi Torje, poate-poate.

Dar terminăm ruşinos, apărînd acest 1-0 pitic. Nu intră Andone, o face Prepeliţă. Iar Edmundsson, omul cu golul de la Pireu, îl întinde serios pe Panti la ultima fază! Totul se-ncheie într-un „Ruşine să vă fie!” general. Ce-o să fie la Belfast?

Clasament:

1. România 13p
2. Irlanda de Nord 12p
3. Ungaria 8p
4. Finlanda 4p
5. Insulele Feroe 3p
6. Grecia 2p

Meciuri viitoare

13 iunie
Finlanda – Ungaria
Irlanda de Nord – România
Insulele Feroe – Grecia

4 septembrie
Insulele Feroe – Irlanda de Nord
Grecia – Finlanda
Ungaria – România

7 septembrie
Finlanda – Insulele Feroe
Irlanda de Nord – Ungaria
România – Grecia

8 octombrie
Ungaria – Insulele Feroe
Irlanda de Nord – Grecia
România – Finlanda

11 octombrie
Insulele Feroe – România
Finlanda – Irlanda de Nord
Grecia – Ungaria

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s