Lectura , bat-o vina


Recunosc ca nu am mai citit demult. Insa azi dimineata, am regasit o carte pe care nu o mai gaseam in biblioteca personala si o credeam pierduta. Noroc cu internetul si cu Google, acest prieten al informatiei din secolul 21.

Reproduc un fragment din aceasta carte;

Vine o vreme când oboseşti să te tot justifici. Mai ales că asta nu serveşte la nimic. Problema nu e dacă ai avut sau nu dreptate. Trebuie să-ţi sapi grădina până la capăt, chiar dacă nu înfloreşte nimic în ea. Şi spun asta fără emfază. Doar cu o mică părere de rău.

De fapt, nu ştiu prea bine ce regret. Mulţi spun că dacă ar lua viaţa de la capăt ar trăi-o la fel. Sunt, probabil, mulţumiţi de ce au făcut. Eu recunosc că am motive serioase să mă tem că am fost, mai degrabă, „trăit” de întâmplări. Dovadă şi faptul că, acum, n-am nici un prieten apropiat, la care să îndrăznesc să sun în miez de noapte dacă aş simţi nevoia să mă sfătuiesc cu cineva. Să fie, oare, şi prieteniile o problemă de noroc? Am trecut, totuşi, prin două licee, prin trei internate şi prin trei facultăţi. N-am trăit în pustiu! Şanse de a-mi face prieteni am avut, prin urmare… Mi-a fost mai uşor să-mi găsesc prieteni printre femei. De ce, n-aş şti să spun. E posibil să fie întemeiată părerea că sensibilitatea are totdeauna ceva feminin.

Oricum, mă tem că viaţa mea a devenit, de mai multă vreme, un fel de imitaţie de viaţă. Şi-a pierdut autenticitatea, pe care o regăsesc aici, la mare, cu o infinită recunoştinţă.”

Ati recunoscut autorul? …Octavian Paler-,,Aventuri solitare”

Da, cred că în concediu am să citesc…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s