Steaua poate să fie pedepsită dur de UEFA din cauza condamnării lui Becali


sursa; gsp.ro

Regulamentul din România prevede sancţiuni ridicole pentru Steaua, însă pericolul vine de la UEFA, care a anunţat că analizează atent situaţia şi a pomenit de precedentul Fenerbahce, campioana Turciei exclusă din UCL în 2011.

Becali a mai bifat ieri două condamnări şi una dintre ele o priveşte şi pe Steaua. Patronul a fost condamnat la trei ani cu executare pentru dare de mită în cazul „Valiza” şi s-a întrunit, practic, scenariul de groază pe care Thomas Giordano, oficial al UEFA, anunţase în Gazetă că forul european îl va analiza. „Ar putea fi corupţie, ca în cazul Fenerbahce”, declarase omul federaţiei europene.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au considerat vinovat pe Gigi pentru mituirea fotbaliştilor de la U Cluj. În 2008, U juca în ultima etapă cu CFR şi Steaua avea nevoie ca alb-negrii să nu piardă derby-ul local ca să devină ea campioană.

Becali l-a trimis la Cluj pe Teia Sponte cu 1,7 milioane de euro destinaţi motivării lui U în partida cu CFR. Sponte a fost descoperit de către poliţişti şi i s-au confiscat banii, iar „feroviarii” din Ardeal au cîştigat meciul şi au luat astfel şi titlul de campioni.

Amenda ar fi sancţiunea maximă în Liga 1
Argumentul lui Becali, „premierea nu este mită”, n-a funcţionat la Înalta Curte. Cum va fi judecat cazul în fotbal? „Comisiile au suspendat judecata pînă la aflarea unui verdict final din justiţie”, a explicat preşedintele Mircea Sandu.

Dragomir i-a liniştit însă pe roş-albaştri: „Au trecut cinci ani de atunci, faptele s-au prescris deja!”. Realitatea este că regulamentul nu prevede retrogradarea echipei. Pedeapsa pentru motivarea jucătorilor unui alt club, potrivit legilor LPF, este suspendarea pe doi ani a persoanei implicate şi aplicarea unei amenzi de un milion de lei.

Din moment ce Becali are oricum de petrecut minimum doi ani în închisoare, suspendarea Comisiei de Disciplină nu-l poate afecta.

Riscă excluderea din Champions!
Steaua ar putea să aibă cu adevărat de suferit în urma sancţiunii pe care a primit-o Becali dacă UEFA ia vreo măsură. Thomas Giordano, unul dintre oficialii forului, a vorbit ieri pentru Gazetă: „Urmărim cu mare atenţie cazul Stelei. Aşteptăm să vedem ce demersuri fac comisiile interne şi apoi vom comunica şi noi hotărîrea noastră”.

Acelaşi Giordano a pomenit săptămîna trecută, referindu-se la situaţia roş-albaştrilor, de precedentul Fenerbahce. Clubul turc cîştigase campionatul în 2011, dar i s-a interzis participarea în Liga Campionilor şi locul i-a fost luat de către Trabzonspor, de pe poziţia a doua.

UEFA i-a recomandat federaţiei din Turcia s-o retrogradeze pe Fenerbahce, dar comisiile de la Istanbul au argumentat că nu existau decizii definitive legate de oficialii lui Fener implicaţi în meciuri trucate. Galben-negrii au rămas în prima ligă şi au fost reprimiţi în sezoanele următoare şi în competiţiile europene.

O persoană din fotbal apropiată de UEFA a explicat de ce e dificil de intuit ce hotărîre ar putea să ia federaţia europeană: „E greu de estimat ce va face UEFA. Nu există o practică foarte clară pe un asemenea caz şi nici prevederi regulamentare. UEFA poate să se autosesizeze sau să fie o sesizare făcută de către un membru”.

Pînă ieri, steliştii susţineau că nu riscă nimic la UEFA pentru că în mai 2008, atunci cînd a avut loc incidentul din Dosarul Valiza, Gigi Becali nu mai ocupa nici o funcţie în cadrul clubului din Ghencea.

Apărarea steliştilor se baza în principal pe lucrul acesta, dar ieri totul a căzut, după ce şi Teia Sponte, omul care a dus fizic valiza la Cluj, a fost găsit vinovat de complicitate la dare de mită, fiind condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Teia Sponte, un apropiat al lui Gigi Becali, ocupa în perioada respectivă funcţia de vicepreşedinte în CA al Stelei, din care a demisionat abia în martie 2012, după ce Gigi a anunţat că Mihai Stoica revine în Ghencea. În aceste condiţii, steliştii nu vor mai putea invoca la UEFA faptul că nici un oficial al clubului nu a fost implicat în procesul de dare de mită.

9 ani s-a aflat Teia Sponte la conducerea clubului Steaua, din 2003, de cînd Gigi a devenit patron, şi pînă în urmă cu un an

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s