Generaţia care ne stinge lumina- Daniel Şendre – February 4th, 2012- gsp.ro


Cum ar fi scris marele Ioan Chirilă despre fotbal, dacă ar fi vrut să-l înţeleagă puştii din ziua de azi

Ioan Chirilă a fermecat generaţii întregi prin stilul său original, viu şi colorat, de a scrie. Puţini ziarişti au reuşit să evoce atît de emoţionant evenimente, atît de realist arene şi atît de nostalgic sportivi. Iată ce zicea despre fotbal Nea Vanea în “Viaţa la puls 200”!

“Cred că fotbalul a cucerit globul pentru că e copilăria din noi. Noi, fotbaliştii, sîntem zeii. Ei, spectatorii din tribună, care ne aplaudă şi ne huiduie, sînt cei care trăiesc prin noi iluzia că ar fi putut să fie zei. Spectatorul din tribună este sincer revoltat cînd greşeşti un voleu şi ţi-l corectează, savant, printr-o simplă mişcare de gleznă. Dar ştiţi de ce o face? Pentru a-şi demonstra sieşi, în primul rînd, că ar fi putut să fie mai mare decît tine. Acestă formidabilă candoare va umple întotdeauna stadioanele cu oameni de tot felul şi chiar cu filozofi sau cu matematicieni, care, obosiţi de căutări îndelungate, îi vor invidia mereu pe creatorii capodoperei imediate, Golul. De ce este atît de captivant fotbalul? Rudy Wetzer a spus-o: “pentru că este copilăria din noi”. Pentru că ne leagănă cu ideea că am fi putut juca tu, el, eu ca Pele sau Di Stefano şi numai faptul de a ne fi consacrat altor iubiri ne-ar fi împiedicat să-i întrecem.”

Pele

Di Stefano

Cît de frumos! Din păcate, generaţiile despre care vorbeam au fost fermecate de Nea Vanea pentru că înţelegeau ce scrie. Dacă ar fi vrut să înţeleaga şi cei mai tineri din ziua de azi, pasajul de mai sus ar fi trebuit să arate aşa!

“Cred k fotbalool a kuceryt globool pt k e copilarya din nuoyyy. :) Noi, us, fotbaliştii, stem zeii. OH, YEAHHH. Ei, spectatorii din triboonă, care ne apl4udă shi ne huiduie snt cei care leave the ilusion k ar fi pootoot să fie zei, gen. Martalogul din triboonă kre nu se îmbracă de la ARMANI este sincer revoltat cînd greşeşti un voleu (fraier) şi ţi-l KOrectează, savant, printr-o simplă mişcare de gleznă. :x :X:x Dar ştiţi de ce o face? Nu, pe bune, ştiţi? Că nu găseşti pe Google. :P :P:P Pentru a-şi demonstra sieşi, coool or what?, k ar fi pootwt să fie mai mare decît tine. NO FAKING WAY. Această formidabilă kandoare, (cool word), va umple olueis the stadiums with people de tot felu şi chiar cu filozofi sau cu matematicieni, mumu la profy :*, care, obosiţi de căutări îndelungate, îi vor invidia mereu pe creatorii capodoperei imediate, Golul. (LoL) De ce este atît de captivant footbalwl??? Rudy Wetzer (RIP) a spus-o: “ptr k este copilărya din noi”. SHIT. :) ) Pentru că ne leagă ca mascaţii cu ideea că am fi pootoot juca tu, 3l, 3u k Messi (LOV IT) sau ca Ronaldo (PUSSY) şi numai faptool de a ne fi consacrat altor iubiri, prin Bamboo, ne-ar fi împiedicat să-i intrecem. LIKE&SHARE”

E trist, dar asta e generaţia care vine din urmă! Sînt cei care fac glume deşucheate despre accidentul lui Mircea Lucescu, cei care ne ceartă că-i intoxicăm cu drama lui Neşu şi cei care nu-i dau nici o şansă lui Hagi în faţa lui Messi.

regele Hagi

Messi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s