Poiana Narciselor..dar unde-i poiana?


Am fost sâmbătă pe un traseu spre Poiana Narciselor, lângă Sinaia, prin Valea Rea.

Poiana este de fapt o pantă pline cu narcise, înflorite acum în final de mai. Peisajele, ce să mai zic, sunt superbe mai ales în Munții Baiului, care mi se par mult mai spectaculoși decât Bucegii.

Las deoparte narcisele care miros superb în această perioadă, cert e că frumusețea peisajului m-a făcut să uit de toate narcisele.

Și vremea a ținut cu noi pentru că a fost senin, nu a picat un strop de ploaie ceea ce reprezintă un lucru mai rar pe munte mai ales  primăvara.

Drumul printre văi e Valea Rea, un traseu plin de pietre de râu.

În stânga pe panta verde începe Poiana Narciselor, care-i de fapt o pantă destul de greu accesibilă.

Ehe… frumusețea apare când ajungi în vârful pantei:

Aș mai fi făcut vreo mie de cadre, dar în vârful muntelui m-au lăsat acumulatorii și cum nu mai aveam alte baterii, a ramas să admir peisajul…cu ochiul liber.

Concluzia-i una singură și destul de simplă: nu stați în casă, mergeți pe munte…

Asta-i de la cel mai tare fotograf în viață pe care l-am cunoscut vreodată, sigur o să se supere că am postat-o dar merită văzută, e artă nene, e mână, e cum vreți voi să ziceți da asta-i fotografie nu e poză…

One thought on “Poiana Narciselor..dar unde-i poiana?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s