Un mare ziarist…Radu Cosasu


La final de an un interviu cu un mare ziarist si scriitor roman: Radu Cosasu.

Sursa:gsp.ro

INTERVIU

Confesiunile lui Ioaniţoaia » Radu Cosaşu: „Nu privesc înapoi cu tristeţe, dar nici înainte cu speranţă”

10.12.2010

 

Absent din emisiunile TV, „care presupun o prezumţie de importanţă, pe care eu n-o am”, Radu Cosaşu nu acordă nici interviuri. A făcut o excepţie pentru cititorii Gazetei Sporturilor, care a publicat în 27 aprilie 2010 acest dialog fabulos al scriitorului cu Ovidiu Ioaniţoaia

Interviu cu scriitorul Radu Cosaşu după o convorbire de două ore şi jumătate purtată într-o cafenea din centrul Bucureştiului

– Nea Radule…
– Te rog să nu insişti! Nu dau interviuri, nu mă fotografiez, nu apar la televizor şi nu zbor cu avionul!

– N-ai zburat niciodată?
– Rar, foarte rar. Ca şi lui Dobrin şi lui Gaţu, mi-e frică. Şi din acest motiv, n-am prea ieşit din ţară. O dată în Germania, să-mi văd sora la Frankfurt, de 2-3 ori în Israel, în vizită la mătuşi, surorile mamei. Înainte, Mazilu, Fănuş şi Băieşu circulau mult, inclu siv însoţind echipele de fotbal. Nu şi eu, care n-am văzut nici măcar Parisul!

– Ce mai fac mătuşile din Tel Aviv, principalele personaje ale cărţii tipărite în 1993?
– S-au dus amîndouă, Silvia şi Anicuţa. De la cea dintîi mi-a rămas moştenire o expresie interesantă: „Eu nu mă laud, eu povestesc”.

– E şi deviza dumitale?
– Una dintre ele. Alta e plasată pe peretele biroului de-acasă, „Fiecare epocă îşi zăpăceşte contemporanii”, ai idee cui aparţine?

– Nu.
– Lui John Steinbeck, romancierul american laureat al Premiului Nobel în 1962.

– Aha. N-ai ascuns că eşti evreu şi că ţi-ai schimbat numele din Rohrlich în Cosaşu, de ce?
– Nu mi-a fost şi nu-mi e ruşine nici cu originea, nici cu numele, doar că Rohrlich era greu de pronunţat. Uneori mi-e dor de el, poate că voi semna un volum cu Rohrlich. Nostalgii de om bătrîn
şi suferind, acceptă-le!

– Te alinţi, arăţi excelent la 80 de ani!
– Ei, nu mai aud ca altădată, de-aia şi port, uite-le, buburuzele astea în urechi. Sînt din Danemarca
şi mă ajută. Totuşi, nu mă plîng, Camil Petrescu a surzit la 40 de ani!

– Apropo de epocă…
– Deşi cu destule lucruri strîmbe, nepotrivite, lumea de azi nu mă deranjează. În linii mari, e OK. Mai suporţi un citat?

– Evident.
– „Viaţa îi iubeşte pe cei care o iubesc”, Arthur Rubinstein, celebrul pianist care, paradoxal, a încercat în două rînduri să se sinucidă! Dar ce tot notezi?! Opreşte-te, te-am avertizat că nu acord interviuri!

Ipohondru? Da, recunoaşte

– Colegi de-ai dumitale pretind că eşti ipohondru, că fugi de televizor spre a nu fi recunoscut pe stradă şi, eventual, atacat!
– Sînt un pic ipohondru, parcă Fănuş Neagu nu e? Toţi sîntem mai mult sau mai puţin. Dar nu de asta evit micul ecran.

– Atunci de ce?
– Pentru că televiziunea a modificat totul, rareori în bine, şi pentru că sînt timid. Camerele TV parcă mă înstrăinează de mine însumi. Dacă nu mă plac eu, cum să mă placă alţii?! În plus, nici n-am conştiinţa autorităţii. Îmi recunosc limitele, mă bazez pe creionul meu, pe el, numai pe el.

M-am născut într-o limbă şi n-aş putea funcţiona în alta
Radu Cosaşu

– Ce creion?
– Am scris totdeauna numai de mînă şi cu creionul. Fără pix, fără stilou. Cu cît creionul se toceşte, cu atît mă ataşez mai tare de el. Cînd îl înlocuiesc, mi se rupe ceva în suflet.

– Să înţeleg că dispreţuieşti tehnica modernă, că nu lucrezi pe calculator?
– N-o dispreţuiesc, dar m-am obişnuit aşa şi, la vîrsta mea, la ce mi-ar folosi să mă adaptez?

A visat să fie cronicar de fotbal

– Trecem la sport?
– De acord, îmi produce o imensă bucurie să discut despre sport. Îţi împărtăşesc un secret, de copil am visat să fiu cronicar de fotbal. În stilul lui Vanea Chirilă, să descriu cum se marchează ori se ratează un gol. Teribil mi-aş fi dorit să fiu gazetar sportiv! M-a apucat pe la 8 ani ascultîndu-l pe Radu Vasilescu. Ştii cine a fost Radu Vasilescu?

– ?!
– Ginerele lui Liviu Rebreanu, transmitea în direct meciuri la radio.

– Numai că, în loc să devii crainic, ai ajuns cel mai mare nuvelist român, distins cu premii, onorat şi aşa mai departe.Pe scurt, un clasic. Ai tras lozul cîştigător!
– Exagerezi. Sîntem neam de romancieri, dar cu nuvelişti excepţionali, D. R. Popescu, Fănuş Neagu, Nicolae Velea, nişte giganţi. Şi lista poate continua.

– Mai mergi la meciuri?
– De cînd s-a desfiinţat Progresul, nu prea. Am ţinut cu Progresul 45 de ani, iar acum mai ţin doar cu jucători, nu şi cu echipe. Patronii au desfigurat fotbalul, în care există mai multă bîrfă şi mafie decît în oricare alt domeniu. Poate că nu-i chiar aşa, dar ele se văd cel mai tare în fotbal, te copleşesc!

„Aţi rămas un ziarist onest”

– L-ai admirat pe Gicu Dobrin, aşa-i?
– Fireşte. N-a fost însă singurul pe care l-am iubit, ci şi pe Petschovschi. Pentru Bazil Marian am simpatizat cu Carmen. La moartea lui, am publicat un text, după care m-a sunat doamna Mociorniţă, soţia lui Ionel şi mama lui Marie Rose. „Dacă nu s-ar fi prăpădit, Ionel ar fi lăcrimat citind articolul dumitale!”, mi-a zis. La fel m-am bucurat şi cînd, cu ceva ani în urmă, mi-a telefonat Tache Macri din străinătate. Nu l-am cunoscut personal, dar am reţinut mesajul lui: „Domnule Cosaşu,
aţi rămas un ziarist onest”.

– Mai tîrziu, ce jucători te-au impresionat?
– Destui, deşi nu m-aş avînta să îl declar pe vreunul cel mai mare. Asemenea ierarhizări mi se par deşertăciuni, vanităţi inutile. M-au mai emoţionat Ienei, Băcuţ II, Mircea Lucescu, Dumitrache, Bölöni, Hagi, Gică Popescu, Dorinel Munteanu şi nu numai. Formidabili toţi, adu-ţi aminte că Gică Popescu, un oltean din Calafat, a ajuns fără pile şi fără intervenţii căpitanul Barcelonei! Fabulos, magnific. Cu excepţia lui Mircea Lucescu, nici cu cei enumeraţi n-am vorbit vreodată faţă-n faţă. Am scris despre ei şi atît.

– Nea Radule…
– Ăla ce e, reportofon?!

– Nu, e celular.
– Să nu înregistrezi nimic!

– Pele sau Maradona?
– Pele, un monument.

– Cristiano Ronaldo sau Lionel Messi?
– Categoric, Messi. Am susţinut asta şi cînd Ronaldo era evaluat la 92 de milioane de euro şi Messi încă nu explodase. Nici Messi nu-i însă galactic, e doar un muritor. Dăruit cu un har aparte, dumnezeiesc.

Şomer vreme de un deceniu

– Cu sănătatea?
– Nu mă laud, am şi un pui de diabet, dar îl îngrijesc, sînt disciplinat. Dacă pot să-mi fac treaba
de cronicar şi de nuvelist, mă declar mulţumit cu ce mi se întîmplă. Evit să mînii viaţa, s-o mîhnesc. Sînt împăcat cu ea. Ba chiar mă cred un tip norocos pentru că am făcut mereu ce mi-a plăcut.

– Totuşi, între 1956 şi 1968 n-ai avut serviciu!
– Te-ai documentat, nu glumă! M-au dat afară de la Scînteia tineretului şi din presă fiindcă m-am pronunţat împotriva cenzurii. Dar nu m-au eliminat ca evreu, ci ca javră mic-burgheză! Într-un fel însă, m-au eliberat, ca şi pe Mazilu, pe Fănuş, pe Ţic şi pe alţii, pentru că m-au silit să fantazez, să mă dedic literaturii. Culmea ironiei, m-a scos din presă Leonte Răutu, şeful de-atunci al propagandei, el însuşi evreu!

– Ce timpuri!
– Comuniştii clasificau oamenii în două categorii, erai de-ai lor sau erai împotriva lor! Nu conta
că eşti creştin sau evreu, te supuneai ori te considerau duşman şi te striveau! Am suferit, dar să zicem că am uitat şi, în parte, am iertat. N-am putut şi nu pot trăi în indignare, cu atît mai puţin în ură. Am traversat o perioadă cumplită, pe care însă n-o reneg. Inclusiv cu greşeli, trecutul şi prezentul îmi aparţin. Mi le asum în egală măsură.

„Acum, mai ţin doar cu jucători, nu şi cu echipe”

– Cine va cîştiga campionatul?
– Aş dori să-l ia Unirea Urziceni, o versiune mai nouă a Progresului meu şi al frizerilor. Altfel,
mi-e drag Stoichiţă, dar nu şi Gigi Becali, care a împins fotbalul într-un cerc vicios. L-a urîţit.
Mai ţin şi cu Gaz Metan, pentru că „nu-i echipă în Ardeal ca echipa Gaz Metan”! Pot să-ţi spun cine n-aş vrea să cîştige titlul!

– Cine?
– Becali! Steaua da, el nu! Şi hai, gata, închide caietul!

– Nea Radule, mulţi susţin că ai fost prea blînd în ce-ai scris, prea elegant, prea concesiv.
– Mulţi m-au îndemnat să sar la beregata lui x sau a lui y! Nu i-am ascultat deoarece nu mă încadram. N-am suportat niciodată să linguşesc şi să jignesc. Nici să fiu cinic.

Sigurul lux, o cafea pe zi

– Mai un pahar de vin, mai două?
– Exclus, apă plată şi o cafea pe zi, singurul lux. O cafea, nu două. A treia nevastă, cu care sînt
de 22 de ani, îmi reproşează că fumez pipă. Am renunţat la ţigări după armată, dar din 1982 fumez pipă. Mă mint căci şi ea e o amăgire. Tot tutun.

– Scriitori mai beau, dumneata…
– Bietul Nichita era pătimaş, nestăvilit. Se şi mira Fănuş: „Fraţilor, noi sîntem pulbere, iar Nichita nu se predă, e falnic pe metereze!”. Mărturisesc, am fost şi sînt un băutor incorijibil de apă.

– N-ai obosit?
– Am făcut toată viaţa doar ce mi-a plăcut, cum să fi ostenit?!

– Cum te-ai caracteriza într-o frază?
– Un om normal într-o lume anormală.

– Chiar e anormală România de azi?
– Întorcîndu-mă la povestea cu cel mai mare nuvelist, cred că sîntem un popor cu vocaţia exagerării. Dar trebuie că lumea a luat-o razna din moment ce un cetăţean e omorît în bătaie pe zebră numai pentru că nu s-a grăbit să traverseze!

– Nu te-a tentat niciodată să pleci în Israel? În America, în Patagonia?
– Glumeşti? M-am născut într-o limbă şi n-aş putea funcţiona în alta. Pentru că n-aş putea gîndi şi nici scrie în ea. Am supravieţuit aşa şi nu privesc înapoi cu regret, dar nici înainte cu speranţă.

Încă nu s-a plictisit pe pămînt

– L-am întrebat pe Fănuş Neagu, te întreb şi pe dumneata, ţi-e teamă de moarte?
– Important e că nu m-am plictisit pe pămînt. Îţi răspund printr-o parabolă. Un prelat bulgar a fost întrebat cîndva ce aşşteaptă de la Judecata de Apoi. şi-a mîngîiat tacticos barba, a privit în zare, şi-a mai mîngîiat o dată barba, apoi a decis: „Cred că se exagerează foarte mult!”. Iată, şi alţii exagerează!

– Te-ai simţit bine în rolul lui Belphegor?
– Nelu Valeriu mi-a încredinţat rubrica respectivă prin ’80, cînd a transformat Sportul popular în Sportul şi a adus în redacţie cîteva condeie de calitate, în frunte cu Bănciulescu şi cu Bonifaciu, tipi stilaţi. Am păstrat-o 5 ani şi a avut succes. Oricum, îmi pare rău că n-am slujit mai mult sportul. Aş fi vrut să fiu cronicar de fotbal, nimic altceva, dar am izbutit numai pe jumătate.

– Ai practicat vreun sport?
– Evident. Am jucat excelent belotă, nu şi bridge. La belotă sînt competent, la bridge, un guguf. Jucător de duzină, uşor de păcălit.

– Totuşi, după ce-ţi pare cel mai rău şi mai rău?
– Că nu i-am convins şi pe unii dintre prietenii mei să preţuiască mai tare valorile în care am crezut şi cred eu. Ce pierd, domnule, mă hărţuia subtilul Radu Albala, portretist fără pereche al Bucureştiului de odinioară, ce pierd dacă nu mă uit la fotbal? Nu pierzi nimic, îl linişteam, numai că eu, uitîndu-mă, ies în cîştig. Simplu ca bună ziua, ce mare filosofie!

– Cred că am terminat.
– Ce-ai terminat?

– Primul interviu din cariera nuvelistului şi comentatorului de fotbal Radu Cosaşu.
– Dacă m-ai dus cu zăhărelul, îţi urez să nu-ţi iasă interviul, să fie un rateu!

– Ba o să-mi iasă! Mulţumesc frumos şi multă sănătate!

Trecutul şi prezentul îmi aparţin, mi le asum

CV RADU COSAŞU

– NĂSCUT Oscar Rohrlich, pe 29 octombrie 1930 la Bacău, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români contemporani, fi ind apreciat mai ales ca nuvelist.
– A PUBLICAT peste 20 de volume, „Maimuţele personale”, „Un august pe un bloc de gheaţă”, „Poveşti pentru a-mi îmblînzi iubita” etc., 5 dintre ele incluse în ciclul „Supravieţuiri”.
– DISTINS cu Premiul “Ion Creangă” al Academiei (1975), cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1989), cu Premiul Naţional pentru Literatură (2007), cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei „Ioan Chirilă” (2010)
– FOST rubricant al ziarului Sportul, al revistei Cinema (inclusiv redactor) şi al României literare, fost redactor-şef la Fotbal plus, în prezent redactor al revistei Dilema veche şi colaborator permanent al Gazetei Sporturilor.

 

 

Barcelona sau fotbalul spectacol


 

Final  de an 2010, se fac clasamente. Un singur cuvant: Barcelona, pe scheletul careia Spania a iesit campioana mondiala in 2010.

Un articol edificator de pe gsp.ro despre Barcelona

SPANIA
Barcelona e echipa perfectă » Secretul lui Pep
de Constantin Popescu
24.12.2010
8 comentarii

Pep Guardiola Foto: Guliver/GettyImages
(1/4)

GSP.RO ţi-i prezintă pe eroii Barcelonei » Més que campions


Supercampioana lui Guardiola şi-a construit în timp un stil inconfundabil şi imparabil, ajuns acum la apogeu

Cel mai bun fotbal din lume. Des auzită în ultima vreme, această expresie poate fi înlocuită cu un singur cuvînt: Barcelona. Situaţia nu-i deloc forţată. Cu un sistem pe care l-a perfecţionat an de an, formaţia „blaugrana” a ajuns acum la un nivel neatins vreodată de altcineva. Jocul său de pase a devenit letal pentru adversar, printr-o fascinantă circulaţie a mingii. Nici un mecanism defensiv nu-i rezistă, fiecare sfîrşeşte demontat.

Nu i-a putut rezista Realul. Almeria, Real Sociedad ori Espanol nici atît. Pe toate, Barca le-a subjugat cu o uşurinţă dezarmantă. Mereu a transformat lupta într-o joacă din care au rezultat faze încîntătoare, echivalate cu victorii convingătoare şi multe goluri. „Nu sîntem perfecţi”, susţine Guardiola. Maşinăria creată de el, ajutată de o mişcare tactică sublimă, tinde însă spre perfecţiune. Cum a ajuns aici? Tot Pep precizează: „Cu multă muncă, ambiţie şi inovaţie”.

MODULUL

4-3-3 transformat în 3-4-3
FC Barcelona continuă să redefinească sistemul 4-3-3. De obicei, porneşte meciul cu acesta, dar îl foloseşte în special cînd mingea se află la adversar. Cînd deţin posesia, oamenii lui Guardiola trec rapid la 3-4-3 prin avansarea la mijloc a celor doi fundaşi laterali, combinată cu retragerea „închizătorului” Busquets. Ultima aşezare îşi are originea în vechiul 3-2-2-3 implementat în anii ’30 de tehnicianul englez Herbert Chapman.

GOLUL

Reuşite din toate poziţiile
26 de goluri au dat catalanii în ultimele 5 partide din La Liga jucînd fără „vîrf” de careu. Explicaţia: cedarea lui Ibrahimovici la Milan o favorizează. Fără acesta, Messi a primit mai multă libertate de mişcare, iar în spaţiul lăsat liber de suedez atacul devine colectiv. De la mijloc în sus, fie că-i vorba de Xavi, Iniesta ori Villa, toţi „desenează” şi pot apărea la finalizare. Nu întîmplător, golurile în meciurile prezentate au venit din poziţii diferite.

JOCUL

Triunghiuri, rotiri şi pase din prima
Cu presing timpuriu şi defensivă avansată, Barca îşi supune rivala mişcîndu-se mult în teren. Elevii lui Pep alternează repede jocul de pe o parte pe alta a gazonului prin continue „rotiri”, cu diverse variaţiuni ce creează superioritate numerică. În rolul „liantului” dintre flancuri intră Lionel Messi. Se apelează la „triunghiuri” în care este implicat cîte un om din fiecare compartiment, punctul terminus fiind în general omul din ofensivă.

„Toţi sîntem conştienţi de privilegiul de a avea şi a vedea această echipă”
Josep Guardiola, antrenor Barcelona

„Pentru Barcelona, nu există cuvîntul imposibil. Deasupra noastră este numai cerul”
Dani Alves, fundaş Barcelona

36 de metri e lungimea medie a Barcelonei (cea mai scurtă din Europa), ceea ce favorizează pasele scurte şi presingul

12 ocazii pe meci îşi creează, în medie, Barcelona

Mai mici, mai uşori, mai buni
Guardiola nu mizează pe fizic. Jucătorii săi sînt „piticii” Europei, dar ei au alte calităţi care transformă Barcelona în echipa cea mai spectaculoasă şi, de ce nu, cea mai bună din lume. Aptitudinile care fac diferenţa sînt patru: 1. Tehnica; 2. Participarea tuturor jucătorilor la manevre; 3. Agilitatea; 4. Rapiditatea pe spaţii reduse.

GREUTATE MEDIE

1. FC BARCELONA 71,5 kg
2. Arsenal 72 kg
3. AS Roma 76,5 kg
4. Manchester Utd 76,5 kg
5. Real Madrid 77 kg
6. AC Milan 77,5 kg
7. Inter Milano 77,5 kg
8. Juventus 78 kg
9. Bayern 80 kg
10. Chelsea 84 kg
* În Europa, media este de 75 kg.

ÎNĂLŢIME MEDIE

1. FC BARCELONA 177 cm
2. Arsenal 180 cm
3. Inter Milano 181 cm
4. AS Roma 181,5 cm
5. Real Madrid 181,5 cm
6. AC Milan 182 cm
7. Manchester Utd 183 cm
8. Bayern 184 cm
9. Chelsea 185 cm
10. Juventus 186 cm
* În Europa, media este de 182 cm.

POSESIA MINGII

1. FC BARCELONA 70%
2. Bayern 68%
3. Arsenal 67%
4. Real Madrid 56%
5. Manchester Utd 56%
6. Inter Milano 54%
7. Chelsea 51%
8. AC Milan 50%
9. Juventus 46%
10. AS Roma 44%
* În Europa, media este de 48%.

PASE PE MECI

1. FC BARCELONA 672
2. Arsenal 593
3. Manchester Utd 574
4. Chelsea 534
5. Real Madrid 525
6. Bayern 518
7. AC Milan 513
8. Inter Milano 506
9. Juventus 400
10. AS Roma 482
* În Europa, media este de 420 de pase.

tikky-taka BARCELONA


Secretul din spatele succesului istoric al Barçei în faţa Realului » Pep Show Boys

 

De fiecare dată cînd a intrat pe teren cu formula de luni seară, Barcelona a marcat cîte 5 goluri. Echipa, cu tot cu cele 3 rezerve, a costat 107,2 milioane de euro, 10 din cei 14 fotbalişti utilizaţi fiind producţie proprie Vezi rezumatul partidei FC Barcelona – Real Madrid 5-0! (video)

Guardiola a fost magistral în interpretarea acestui El Clasico, care va rămîne cu siguranţă în istoria fotbalului. A lăsat impresia că a pregătit duelul său cu Mourinho încă din ziua în care portughezul a anunţat că va prelua pe toată lumea. Era imediat după finala Ligii, dar în mintea lui Pep încă era proaspătă semifinala cu Inter, cu toate cele întîmplate. A calculat totul, inclusiv pregătirea fizică, extrem de importantă în astfel de meciuri, cu minicicluri de evoluţie, în special a campionilor mondiali, care au sărit peste „pretemporada”. A intuit perfect ce va juca Jose.

Ştia care e tactica portughezului. Presiune mare, linii extrem de apropiate, blindaj la Xavi şi Iniesta mai mult decît la Messi, condiţionat astfel la singurătate. Apoi recuperare şi contraatac, armele preferate dintotdeauna de Mourinho. Şi mai simţea probabil Guardiola că Real va încerca să joace mai mult fotbal decît a făcut-o Inter, filozofia în Spania fiind uşor diferită de cea italiană. A intuit bine, căci aceasta este explicaţia intrării lui Benzema în locul accidentatului Higuain. Dacă ar fi mizat pe Lass Diarra lîngă Khedira şi Alonso, lumea l-ar fi
acuzat pe Jose că e defensiv. Faptul că aşa a jucat după pauză indică destul de clar că aşa a gîndit iniţial, dar a fost influenţat. A schimbat însă prea tîrziu.

Nimeni nu s-a aşteptat, în aceste condiţii, ca Guardiola să înceapă cu cel mai ofensiv „11” din cîte are la dispoziţie. Se vorbea de Mascherano, tocmai pentru a frîna acest contraatacul Realului în eventualitatea pierderii balonului, „El Jefecito” fiind maestru în interpretarea unor astfel de faze.

Ei bine, nu. Guardiola şi-a trimis oamenii de încredere şi i-a pus să joace ce ştiu. Să paseze şi iar să paseze, să alerge şi iar să alerge. Iar cea mai ofensivă echipă a sa nu şi-a trădat antrenorul. E a treia oară în acest sezon cînd Guardiola începe cu această formulă. Rezultatele? 5-1 cu Panathinaikos, 5-0 cu Sevilla, 5-0 cu Real Madrid.

Cine sînt aceşti oameni? Şi cît au costat ei? Găsiţi totul în continuare

VICTOR VALDES. Catalan get-beget. A ajuns la 28 de ani şi asigură din 2003 poarta Barcelonei. Cost zero, fiind promovat de la echipa a doua a clubului. Campion mondial cu Spania.

DANI ALVES. La 27 de ani îşi dispută cu Maicon titlul de cel mai bun fundaş dreapta din lume, dar în acest moment pare mult în faţă. A costat 32 milioane de euro în 2008, cînd a fost adus de la Sevilla.

CARLES PUYOL. Căpitanul şi simbolul Barcelonei are ambiţia de a-l copia pe Maldini. Catalan sută la sută, a debutat la Barcelona în 1999. Are acum 32 de ani, iar actualul contract expiră în 2014. Cost, zero. Campion mondial şi european cu Spania.

GERARD PIQUE. E poreclit „Piquenbauer” pentru stilul său de joc. La 23 de ani e titular indiscutabil la Barcelona şi-n echipa Spaniei, cu care e campion mondial. La 17 ani, măcinat de frustrări, a plecat la Manchester United, considerînd că nu se poate impune în faţa lui Puyol, Rafa Marquez sau Oleguer. În 2008 s-a rugat de Sir Alex Ferguson să-l lase să se întoarcă la Barcelona şi l-a convins. Cost, 6 milioane de euro.

ERIC ABIDAL. După părerea lui Guardiola a fost cel mai bun de pe teren luni seară, dar cu siguranţă antrenorul are alte criterii. La 31 de ani, Abidal asigură echilibrul în benzi la urcările lui Dani Alves. Multiplu campion al Franţei cu Lyon, s-a transferat la Barcelona în 2007. Cost, 15 milioane de euro.

XAVI HERNANDEZ. Deşi e mai tînăr, 30 de ani, Xavi a debutat înaintea lui Puyol la prima echipă, Louis van Gaal fiind, şi în cazul său, cel care era antrenor. Este cel în mîinile căruia stă jocul Barcelonei, dar şi al „naţionalei” Spaniei, cu care e campion mondial şi european. Catalan sută la sută. Cost, zero.

SERGIO BUSQUETS. Paradoxal, e jucătorul cel mai faultat al Barcelonei, depăşindu-l pe Messi. La 1,90 înălţime arată o lejeritate surprinzătoare cu mingea, iar la 22 de ani o maturitate descurajantă pentru adversari. În vara lui 2008 juca în liga a patra, acum e campion mondial. Catalan sută la sută, fiul fostului portar Carles Busquets. Cost zero.

ANDRES INIESTA. La fel de important ca şi Xavi, mai ales că poate juca în diverse poziţii. La 26 de ani, omul care a adus titlul mondial Spaniei ( e şi campion european) e considerat fotbalistul actual care seamănă cel mai mult ca stil cu Zidane. Paradoxal, nu e catalan, fiind născut lîngă Albacete, în Castilla-La Mancha, exact în centrul Spaniei. La 12 ani a fost recrutat de Barcelona, pentru care a debutat în 2002, în al doilea mandat, falimentar de altfel, al lui Louis van Gaal. Cost, zero.

PEDRO RODRIGUEZ. Aceeaşi poveste cu Sergio Busquets. În vara lui 2008 juca în liga a patra, acum e campion mondial. Atunci, în august, Guardiola l-a luat cu el în primul său stagiu de pregătire, mai mult ca să poată face cît de cît lotul. Se numea Pedrito, acum a renunţat la diminutiv. Are 23 de ani şi a fost luat la 17 ani de la o echipă locală din Tenerife. Cost, 200.000 de euro.

LIONEL MESSI. E inutil să mai spunem din nou povestea celui mai bun jucător din lume. La 23 de ani a cîştigat tot ce se putea cu Barcelona, avînd însă de luptat pentru a face acelaşi lucru cu Argentina. La 12 ani părăsea Rosario natal pentru a se înrola în „fabrica” de talente a Barcelonei. Cost, zero.

DAVID VILLA. Cel mai scump jucător din actualul lot. După Gijon, Zaragoza şi Valencia, a ajuns, la 28 de ani, la Barcelona. Golgeter la Euro 2008 şi la CM 2010, campion mondial şi european deci. Cost, 40 de milioane de euro.

În meciul de luni au mai evoluat în echipa lui Guardiola alţi 3 jucători. Keita, 30 de ani, care a costat 14 milioane de euro, Bojan, 20 de ani, produs sută la sută al Barcelonei, aşadar cost zero, şi Jeffren, 22 de ani, care a şi marcat un gol, născut în Venezuela, dar adus la Barcelona pe cînd avea 16, ani tot din Tenerife, ca şi Pedro, tot cost zero.

Jose, umilit ca niciodată
Înfrîngerea de pe „Camp Nou” este cea mai mare suferită vreodată de Jose Mourinho în cariera de antrenor. În cele 464 de partide state pe bancă, tehnicanul portughez pierduse la cel mult trei goluri diferenţă.
2000-’01    Maritimo – BENFICA 3-0
2001-’02    Belenenses – FC PORTO 3-0
2005-’06    Middlesbrough – CHELSEA 3-0
2008-’09    Sampdoria – INTER 3-0
* Primele 3 meciuri au fost în campionat, ultimul în Cupă.

Messi şi Ronaldo n-au strălucit
Mult prea aşteptatul duel dintre Messi şi Ronaldo a dezamăgit. Nici unul dintre cei doi nu a marcat, respectîndu-se tradiţia: Lionel nu a punctat niciodată contra echipelor pregătite de Mourinho, Cristiano încă nu a reuşit să trimită mingea în poarta Barcelonei. Argentinianul, care şi-a întrerupt seria de 10 jocuri cu gol dat, a ieşit totuşi mai bine datorită celor două pase decisive, plus o minge în bară. Ambii au avut ceva în comun: au luat „galbene” în urma unor incidente. Din cifre reiese că randamentul lor de luni s-a aflat sub nivelul sezonului.

Lionel Messi    Cristiano Ronaldo

Realizări    Media pe sezon    Cu Real    Media pe sezon    Cu Barca
Şuturi    4,7    3    7,3    3
Şuturi pe poartă    67%    0%    52%    33%
Mingi jucate/meci    87,6    98    67,9    53
Pase reuşite    88%    89%    79%    73%
Ocazii create/meci    2,3    2    2    0
Centrări/meci    1,4    0    3,2    3
Driblinguri reuşite    48%    56%    49%    67%
Faulturi comise/meci    0,9    0    0,7    0
Faulturi suferite/meci    1,5    6    2,9    4

Sergio Ramos, cel mai „înroşit”
Expulzat în prelungiri, cînd a intrat la rupere asupra lui Messi şi i-a băgat mîna în gît lui Puyol, Sergio Ramos a devenit jucătorul de la Real cu cele mai multe „roşii” în campionat, egalîndu-l pe Fernando Hierro. Însă, în timp ce fostul fundaş central a adunat atîtea eliminări în 439 de partide, apărătorul dreapta le-a strîns în numai 175 de apariţii în tricoul „blanco”.

197 de zile trecuseră de cînd FC Barcelona fusese ultima dată lider

7 scoruri de 5-0 (primul în 1935) s-au consemnat în istoria El Clasico, patru fiind în dreptul catalanilor

1 minut şi 25 de secunde a avut FC Barcelona posesia mingii la faza de 1-0

1 minut şi 17 secunde a avut trupa lui Guardiola posesia balonului la acţiunea de 2-0

21 de pase consecutive în 58 de secunde a avut echipa catalană la golul secund

119 pase a dat Xavi în partida cu Real, record pentru un jucător în actuala La Liga

15 şuturi a trimis Barca spre poarta Realului, de trei ori mai mult decît madrilenii

67 la sută posesie a avut FC Barcelona luni seară

34 de atacuri a iniţiat formaţia „blaugrana”, cu 10 peste adversari

Cît au costat titularii Realului

Jucător    Suma
Casillas    0
Sergio Ramos    27
Pepe    30
Ricardo Carvalho    7,5
Marcelo    6
Xabi Alonso    35
Khedira    14
Di Maria    25
Mesut Ozil    15
Cristiano Ronaldo    96
Benzema    35
TOTAL: 280,5 milioane de euro

BARCELONA – REAL ÎN PRESĂ

Prea multă Barcelona pentru atît de puţin Madrid. O simfonie memorabilă
Marca, cotidian spaniol

Surclasaţi şi descalificaţi. Fotbal încîntător al Barcelonei contra unui Madrid de nimic
As, cotidian spaniol

Real la apă: 5-0!
El Mundo Deportivo, cotidian spaniol

Palmă lui Mourinho: 5-0!
Sport, cotidian spaniol

Barca de senzaţie, Real prost!
Gazzetta dello Sport

Să mori de rîs. Barca i-a tras o bătaie memorabilă Realului
Ole, cotidian argentinian

Barcelonesque!
L’Equipe, cotidian francez