Hombre: Diego Forlan


Un super articol al lui Adrian Georgescu, cel mai bun tanar jurnalist de la Gazeta Sporturilor

Hombre

18 iulie 2010

de Adrian Georgescu

Ce-i de făcut cu aceşti sudamericani mereu bolnavi de viaţă? Iată Uruguayul, ţara care ne-a dăruit cuvântul “Peñarol”, una dintre acele înşiruiri magice de silabe, care se leagănă pe limbă cum tresaltă caravelele în port, agitând butoaie de vin. Dacă Spania ne-a dezvăluit încă o dată clasicul pizzicato al paselor, Uruguayul a prezentat fotbalul compus după modelul orchestrei cu dirijor.

În primul rând, notezi la Forlán acea deplasare uşoară pe teren, de parcă, printre atâţia oameni care se duc la serviciu, el merge la o întâlnire. Cum, în general, cunoşti fotbalistul după preluare – un fel de acordaj de instrument -, remarci şi fineţea contactului, de filatelist care extrage cu penseta timbrul favorit din clasor. Unii trăiesc într-un continuu amantlâc cu mingea, expunând-o ca pe o iubită de lux, împodobită cu vizonul driblingurilor inutile. Forlán nu. Fotbalul lui e muzical. Uneori, se fac auzite violele paselor din prima, alteori peste sală trece curcubeul înclinat al centrării din corner, iar talgerul şutului de la distanţă – procedeu executat, ce virtuozitate!, cu ambele picioare – punctează finalurile.

La CM, Diego a alcătuit un manual de instrucţiuni pentru orice şef din lumea aceasta, fie că el conduce o ţară sau o alimentară, o orchestră sau un serviciu contabil. Seraficul blond a tras echipa după el ca pe o ricşă, fără încruntare, fără ordine împărţite de obicei nu atât pentru coechipieri, cât pentru camerele de filmat. Nicicând nu i-am surprins în acele posturi care deseori ascund impostura. E cineva care să-şi amintească un fault al său?

Dacă scotocim însă prin senzaţii, ne vom aminti însă de acele fracţiuni de secundă ce i-au precedat golurile, scurte şedinţe de hipnoză colective, în care vedeai mingea în gol înainte de a fi lovită. Ca într-un western, unde clănţănitul pintenilor, pasul măsurat prin praf, alinierea clădirilor în stânga şi-n dreapta drumului se transformă brusc în calea dreaptă şi rapidă a glonţului spre inimă.

Iar Forlán a pierdut bărbăteşte, ca-n “Hombre”, în finala mică, unde fotbalul funcţionează datorită combustibilului aproape uitat al sportului, orgoliul. Vă reamintesc balada ultimei secunde, ba chiar aş cere la FIFA sute de reluări şi de probe video pentru o deplină judecată a fazei. La 18 metri s-a ţinut un scurt sfat (ce mai era de zis? ce mai era de făcut?), apoi “Hombre” (cine altul?) şi-a asumat răspunderea sfârşitului. Dintr-un elan de un pas şi jumătate, rapid ca scoaterea pistolului din toc, s-a născut un şut în care s-au unit tăria şi efectul. Am ştiut şi atunci cu toţii că va rata: era prea mult chiar şi pentru un erou. Ultimul glonţ zvâcnit din praf nu câştigă niciodată lupta, nu aduce nicio prelungire, doar demonstrează ceva: cei buni luptă întotdeauna până la capăt şi cad mereu într-un mod elegant.

Etichete: ,
Categorii: Cupa Mondială, Personaje, Personale, fotbal |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s