Steaua, mon amour


Continuam sa publicam articolele bunului nostru prieten, astazi vorbim despre:

Steaua, mon amour…

 

Trebuie să mărturisesc: sunt stelist. De prin ’82, de când mai juca senatorul nea Tata Puiu. Ştiu că nu prea e lăudabil acum, cu Jiji patron, dar ce să-i faci? M-a atins demult şi nu mă mai schimb la bătrâneţe.

Am avut ceva emoţii vara asta. Vine, nu vine Piţi, se mută echipa la Buzău, revine. Uf, a trecut. Rezultate bune în amicale cu „Înneguratu”, totul părea c-a intrat pe un făgaş normal. Şi a început campionatul. Voiam să-mi văd şi eu favoriţii. Pe stadion nu mă mai duc demult, la televizor nu prind Digi. Aşa că a plecat Piţurcă şi n-am înţeles nimic.

Cu Brăneşti, din inerţie, am uitat de meci şi am prins ultimele 10 minute. Irelevant. Aşa că debutul ca privitor l-am făcut la meciul cu Grasuspăr de pe Ghencea. Mamă, ce chin! Mijlocul Stelei subţire ca pergamentul. Noroc cu torpila lui Stancu. Doar n-o să-mi fac idei preconcepute despre Ilie după numai un meci, mi-am zis. Deşi nu-mi ieşea din minte ce zicea un fotbalist gălăţean: „Ilie Dumitrescu? La 0-5 pe Ghencea în meciul nostru cu Steaua, el îşi trimitea bezele către galeria stelistă.”

Deci am aşteptat returul cu elveţienii. La naiba, iar obligaţii familiale, am ratat prima repriză. Dar am prins-o pe a doua. Noroc că eram bine ancorat pe canapea. Ziceai că sunt la cinema-urile 3D unde se mişcă şi scaunele. Trăgeau băieţii lui Sforza din toate poziţiile. Iar noroc. De data asta cu Tătăruşanu. Păi ce facem Iliuţă?

De ce mă bucuram la Piţurcă? Nu pentru joc, nu mi-a plăcut cum juca echipa în precedentul lui mandat, ăla cu titlul. Ci pentru faptul că dădea impresia unei normalităţi – scos garduri, relansat marketingul, curăţenie, etc. – care în contextul primei noastre ligi, părea un fel de sosire a marţienilor.

Ştiu că Ilie are nevoie de timp. Eu am răbdare. Măcar să treacă doi ani şi să joace băieţii ca pe vremea lui Protasov – ăsta e reperul meu de după ’90, tehnicianul care s-a apropiat cel mai mult de jocul din perioada vitezistă. Dar nu are oierul şef. Că vrea să curgă laptele mai repede. Atâta înţelege el. A băgat fân, trebuie să curgă lapte. Plus că nici antecedentele lui Dumitrescu nu-l prea susţin. De ce n-o fi stat nicăieri un sezon întreg? Suflet de artist care nu-şi găseşte locul. Sau de nomad, că e dintr-o etnie cu care n-am nimic, dar căreia îi place grozav mutatul. Sincer îi ţin pumnii. Numai că mă cam ia cu frig când îl văd rotindu-şi ochii mari la conferinţele de presă, ca Jack Nicholson în Shinning. Dar despre tot ce se întâmplă la Steaua e vreme destulă să comentăm.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s