Despre nationala


Publicam articolul unui bun prieten despre nationala lui Razvan Lucescu:

Răzvan şi pălăria prea mare

de O.S. din 8 septembrie 2010

Cu tot respectul pentru numele său, dar pentru Răzvan Lucescu naţionala României este o pălărie prea mare. Am şi o argumentaţie în acest sens.

Am ales trei criterii ca să judec prestaţia lui la cârma echipei reprezentative. Două sunt general valabile, al treilea l-a enunţat chiar el. Am avea, în ordinea crescătoare a importanţei, după cum urmează:

1. O naţională mai determinată, cu o coeziune mai mare, cu o organizare mai bună.
Sintetic, Răzvan Lucescu a promis o formulă care „să moară pe teren”, dar într-un mod inteligent. I-aş da o notă în jur de 6, ca fiind lucrul care i-a reuşit cât de cât. Cu Albania, echipa a vrut, maximul determinării a fost atins în meciul cu Franţa, la plus adăgând debutul cu Lituania şi chiar şi amicalele cu Ungaria şi Polonia. La polul opus penibilul meci cu Austria, amicalul cu Ucraina şi evident, dezastrul de la Belgrad (nu râdeţi, ci amintiţi-vă cum jucau englezii, acum 2 luni, la 1-4, în meciul cu Germania de la Mondialul din Africa de Sud). Despre organizare: tot la Mondialul amintit, despre care tot felul de neica nimeni spuneau că a fost submediocru, a devenit literă de lege apărarea pe două linii în aşteptarea adversarului, dispunere tactică pe care au folosit-o aproape toate cele 32 de echipe. La Piatra Neamţ i-am văzut mai degrabă pe albanezi făcând aşa ceva. Deci stăm rău chiar şi la ABC-ul fotbalului.

2. Selecţia celui mai bun 11.

Ca niciodată în ultimii ani, selecţia lui Răzvan Lucescu a fost contestată aproape la fiecare meci al naţionalei. O fac şi eu acum. Nu mă poate convinge nimeni că cea mai bună formulă a României e una cu Cociş, Florescu şi Contra. E uşor să arunc, fără să mă gândesc prea mult, nume la schimb precum Maftei, Adrian Cristea sau altele. Ideea e că Răzvan avea, culmea, soluţii mai bune chiar şi pe bancă. Şi multe altele în afara ei. Nu insist. Pe Lobonţ nu l-aş critica aşa tare acum. Golul primit e mai mult vina fundaşilor. Un portar mare ar fi îndepărtat uşor pericolul ieşind pe centrare. Dar pentru Lobonţ, care n-a fost şi nici nu va fi un portar mare, ieşirea la centrări a fost mereu un punct nevralgic.

3. Stilul de joc.
Orice antrenor vrea să-şi imprime nota personală pe stilul echipei, să i-l redefinească. În ultimele 14 luni, de când e selecţioner Răzvan Lucescu, echipa noastră a lăsat impresia, la fiecare meci, că jucătorii s-au cunoscut abia atunci sau că antrenorul a fost numit de două zile. Repet, la fiecare meci. S-a tot folosit sintagma că echipa noastră joacă bramburit, un eufemism pentru a spune că de fapt nu joacă nimic. Şi nici nu se întrevăd speranţe că ar începe să joace ceva.

Atât. Răzvan Lucescu e un angajat căruia i s-a dat o perioadă de probă mult prea mare şi nu s-a adaptat cerinţelor postului. Aşa s-ar motiva o concediere la o firmă de prestigiu. Iar naţionala României e o firmă de prestigiu care nu-şi poate permite experimente atât de lungi. Concluzia se impune de la sine. Iar decizia trebuie să vină urgent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s