Așteptarea


Cel mai greu in viata este sa astepti. Stai la coada la doctor, la vreun ghișeu la instituțiile publice, la farmacie, la caserie in supermarket, la biserică, la notariat, mai peste tot.

Ce e mai enervant este faptul ca pierzi din timpul tau pretios cand ai putea sa il petreci in cu totul altfel.

Si asta realizezi cand ajungi la o varsta mai inaintata si iti dai seama ca a trecut viata pe langa tine. Nu mai asteptati pentru ca timpul e pretios.

De ce imi place Instagramul?


instagram

Pentru ca e cool, l-am descoperit prin 2011, cand navigam la intamplare pe net. Initial eram pe calculator si nu puteam sa creez un cont, pentru ca nu aveam telefon mobil, uite asa mi-am luat primul iphone, un iphone 3 cu care mi-am creat contul in  care acum am ajuns la 9944 de fotografii.

Instagramul este o platforma dedicata impatimitilor de fotografie, care pot posta in special fotografii facute cu telefonul mobil, fotografii carora le poti aplica diverse filtre si le poti edita aducandu-le o nota personala. Faptul ca putini oameni utilizeaza photoshopul sau adobe lightroomul in prelucrarea fotografiilor a impulsionat tinerii sa foloseasca utilizarea instagramului,  aplicatie cu care se pot prelucra foarte usor fotografiile.

Initial erai obligat sa pui fotografii in formatul patrat-square astfel ca trebuia sa te obisnuiesti cu o astfel de incadrare. Ulterior, platforma s-a dezvoltat si permite publicarea oricarui format de  fotografie.

Odata cu dezvoltarea camerelor foto de pe telefoane, calitatea de continut pe instagram a crescut in mod constant. Va incurajez sa utilizati aceasta aplicatie.

https://www.instagram.com/

Alegerea unui smartphone in 2017, o decizie grea


Din anul 2007, de cand a aparut iphone-ul, smartphone-urile s-au schimbat, avand in urmă o evolutie de 10 ani de tehnologie si inovatii.

Daca la inceput lumea naviga pe internet folosind calculatoarele, astazi mai bine de 70% din navigarea pe internet se face pe telefonul mobil, pentru ca smartphonurile se vand la un pret accesibil si oamenii s-au obisnuit sa intre pe internet de pe telefonul mobil.

In ziua de astazi oferta pentru telefoane mobile este extrem de generoasa, astfel ca alegerea in cumpararea unui smartphone de pe piata este foarte dificila.

Conform techradar.com, cel mai bun smartphone la ora actuala dupa specificatii si performante este Samsung Galaxy S8, urmat indeaproape de Iphone 7 plus lansat anul trecut. Aceste modele insa se vand pe piata noastra in magazinele online cu aproximativ 3500-3600 de lei, preturi foarte mari pentru majoritatea romanilor.

Bineinteles pentru cunoscatori exista diferente mari intre IOS sistemul de operare de pe Iphone si Android sistemul de operare de pe Samsung.

IMG_7128

Eu personal prefer IOS-ul pentru ca e mai simplu, mai stabil, aplicatiile ruleaza mai repede si primeste update-uri permanent.

 

In schimb, Androidul este mai customizabil, adica il poti modifica si permite mai multe modificari aduse interfetei telefonului mobil.

Pentru cei cu posibilitati financiare mai reduse a treia optiune, dupa cele doua pomenite, ar fi telefonul Oneplus 5, care poate fi achizitionat direct de pe site-ul lor, trimit si in Romania in 5 zile prin DHL, la pretul de 500€, adica aproximativ 2184 de lei.

Personal as opta fara indoiala pentru iphone 7 plus, dar se stie gusturile nu se discuta.

Acestea ar fi la ora actuala primele 3 smartphonuri ca si performanta la ora actuala conform techradar.com, un site de specialitate.

O clasificare a primelor 10 smartphone-uri la ora actuala o regasiti pe site-ul amintit, clasificare ce va poate ajuta in achizitionarea unu telefon nou si performant.

http://www.techradar.com/news/phone-and-communications/mobile-phones/20-best-mobile-phones-in-the-world-today-645440/3

 

 

Messi, cel mai  bun fotbalist din toate timpurile


Stiu este o afirmatie grea, dar dupa meciul de duminica de pe Santiago  Bernabeu, cand a invins de unul singur Realul lui Cristiano Ronaldo, m-am decis: este mai bun si decat Maradonas, chiar daca nu are in palmares un titlu mondial precum predecesorul sau.

Este un exemplu in teren si in viata sociala, nu a avut probleme cu drogurile, poate doar cu fiscul spaniol, ca orice om cu multi bani si imi place ca dincolo de performantele realizate ramane modest si nu schimba echipa, joaca la Barcelona de atatia ani.

Poate in 2018  va lua titlul mondial cu Argentina, ramane de vazut, oricum la nivel de echipa de club i-a intrecut pe toti si mai e ceva: e fenomenal cand are mingea la picior si asta conteaza cel mai mult.

Despre facebook și alți trepanați


Mi-am deschis un cont de facebook de prin 2011, bineînțeles neoficial, adica sub pseudonim. Eram împăcat cu contul meu pe care nu îl știa mai nimeni, postam cam ce voiam, în fine eram un utilizator ,,light” sau cam așa ceva. Prin 2012 cand am venit de la un botez, fiind si ușor cherchelit, am urmat sfaturile prețioase ale unui bun amic, care mi-a spus: ,,nu, tati, daca nu ai cont oficial nu existi, degeaba ai unul sub pseudonim, daca vrei sa iti revezi si sa vorbesti cu vechi prieteni din liceu (de parca era asa de important 🙂 ), fă-ți unul oficial”, și mi-am făcut.

De cand am cont oficial am vrut sa il inchid de vreo trei ori din cauza unor trepanați frustrați, care nu au alta treaba decat sa stea pe facebook și să comenteze negativ la orice postarea de a mea, de parcă ei ar fi deținătorii adevarului absolut. Există o specie de utilizatori care nu fac altceva decât să urmărească postările altora și să comenteze, își pierd timpul cu irosirea urii care-i macină, postand comentarii sarcastice la orice postare, pe care ei în prostia lor nu o pot întelege, pentru că sunt frustrați.

Asta până am descoperit butonul ,,block” și implicit ștergerea din lista de așa-ziși prieteni virtuali. Mă întreb dacă aș avea de cărat o canapea în miez de noapte, oare câți din prietenii aștia virtuali ar veni să ma ajute? Raspuns corect: niciunul. Pentru că mulți din compatrioții noștrii suferă de două mari afecțiuni: invidia și prostia și nu iși fac cont de facebook decât pentru a vedea ce posteaza alții și să comenteze, cu invidie izvorâtă din prostie.

Mi-am pastrat contul oficial pentru că soția foloseste contul meu de facebook, ține legatura cu vechi amici comuni, nu din categoria celor de mai sus, mă ajuta să stochez pe serverul lor fotografii si articole pe care nu sunt nevoit sa le car mereu pe un hard-disk sau usb și pentru simplu motiv că printre imensitatea de prostii de pe facebook cu pisici, pitipoance, masini, cocalari si alte inepții mai gasesti si articole interesante despre fotografie, it, produse electronice, sport, politica, istorie, drumeții, geografie, muzica și alte chestii nenumărate de care sincer sunt interesat.

Constat însă că pe zi ce trece lista prietenilor se diminuează considerabil, probabil din doua motive: ori sunt eu prea pretențios în selectarea lor, ori unii sunt prea proști și n-am știut 🙂

Sunt sigur ca în scurt timp o să ajung la numărul de prieteni de pe contul inițial deschis: adică unul, care de fapt sunt eu 🙂

Stiu că o să-mi spuneți că nu sunt sociabil, lucru care este perfect valabil, dar prefer sa fiu sociabil cu mine însumi, decât să fiu nevoit să ascult și să citesc prostiile și teoriile altora care sunt cu mult mai proști decât mine 🙂

Amintiri din Bucegi


M-am uitat aseară peste câteva fotografii culese din timpul drumețiilor din Bucegi, in perioada iunie 2010 – octombrie 2014 și m-a cuprins nostalgia, mi s-a făcut dor de munte. Plecam pe diferite trasee aproape in fiecare week-end prin Bucegi, aveam o camera foto digitală tip sapunieră, un Canon powershot A550, iar mai apoi un iphone 4s si făceam poze la tot ce îmi placea, precum japonezii scăpați prin Europa in excursii. O prietenă râdea de mine și mă întreba: Iar pozezi copaci? Ca să-i postezi pe blog si pe facebook? Da iar, zâmbeam eu.

E drept că, deși pot spune ca sunt locuitor al acestor zone din 1978, adica Valea Superioară a Prahovei cu rezervația Parcului natural Bucegi, abia târziu am realizat măreția cadrului natural ce ne înconjoară aici la poalele Bucegilor, aspecte pe care , din ignoranța, le-am tratat cu indiferență până la vreo 34 de ani. Treceam printr-o perioadă mai grea, nu avem de muncă și un vechi amic din liceu mi-a propus sa plecam în drumeții de o zi prin Bucegi. Invatam pentru un examen sa il sustin pentru un loc de muncă in cadrul insalubrelor instanțe judecătoresti din România.

Mărturisesc ca muntele ma fascina de mic, dar nu prea fusesem plecat prin Bucegi din varii motive, ba nu aveam echipament, ba nu aveam cu cine si nici nu prea știam multe trasee, plus ca mi-era cam frică să merg singur, dar ceva trasee clasice facusem in liceu si prin anii facultății, plus ca picioarele mă țineau pentru că jucasem fotbal pană pe la 25 de ani. Bietul tata ce mă mai scosese pe munte, mi-aduc aminte ca pe la 16 ani ne-a prins noaptea pe munte el fiind mai batran si deplasandu-se mai greu, a inceput ploaia sus pe platoul alpin, ne-am adăpostit la o stână, fulgerele cădeau la 2 metri de noi, am plecat spre casă pe la opt seara, mi-era frică de urs, el abia mergea, într-un târziu am ajuns dar ce spaime am tras… a fost ultima excursie cu el pe munte. Avea un aparat cu film rusesc – Cmena, mi-aduc aminte ca mi-a facut o poza pe traseul spre Stana Regala, alb-negru, o poza de care si acum sunt mândru.

Revenind prin 2010, am început să ies cu amicul din liceu prin Bucegi, avea o gașcă faină cu încă doi băieți de cursă lungă, plecam în trasee, prin munți, luam si o fripturică la noi să facem un grătărel și o ,,ceterică”, o țuică si pierdeam toată ziua pe cărări de munte, așa am reușit să fac cele mai cunoscute trasee din Bucegi. A fost o perioadă frumoasă în care am reușit să văd numeroase locuri frumoase din Munții Bucegi și în tot acest timp am realizat ce țară frumoasă este România, mai ales în zona asta a Carpaților Meridionali. La liceu îmi plăcuseră, istoria, geografia , limba română și engleza, deși terminasem mate-fizica, un profil de real, cunoștințele m-au ajutat să realizez ce tară frumoasă avem din zona Bucegilor, din Dâmbovița, prin Prahova și până în Brașov spre Șimon-Bran.

Prin 2015 gașca de montaniarzi s-a destrămat, fiecare a plecat pe la casa lui, și-au văzut de drumul lor în viată, ne vedem din ce în ce mai rar, dar am rămas cu amintirile si cu fotografiile din acele vremuri. Mi-aduc aminte ca erau zile în week-end cand nu aveam niciun chef sa urc pe munte, as fi lenevit în pat uitându-mă la vreun film, acum îmi dau seama că cel mai greu era să te urnești din loc pentru că la sfârștul zilei, dupa mulți kilometri parcurși și sute de locuri frumoase văzute oricum te simțeai mai împlinit chiar daca te dureau picioarele. Când mă gândesc că într-o zi am parcurs vreo 39 de kilometri prin Bucegi, acum mi se par mulți, atunci era o joacă, cei drept la final abia mai mergeam, parca îmi intraseră picioarele în fund 🙂

Am mai ieșit pe munți si prin 2015 și 2016, cu altă gașcă pe la Omu, Mălăiești, Diham Phoenix, dar nu mai regăsesc nimic din farmecul traseelor cu prietenarii dinainte, plus ca am inceput să obosesc, la ultima coborare pe Glăjăriei si urcare spre Mălăiesti cu un rucsac în spate, în vară, am crezut că îmi dau duhul. Vârsta începe să îsi spună cuvântul, dupa 40 de ani daca te-ai trezit si nu te doare nimic înseamnă că ai murit, vorba unui amic. Cert este ca daca în 2010 mergeam saptamanal, si un traseu de 39 de km nu era mare lucru, acum abia am iesit de 2 ori la Omu si de două ori la Mălăiesti și finalul drumețiilor m-a găsit mergând în mâini, a devenit din ce in ce mai greu.

Cam asta e, oricum zona Bucegilor merită vizitată la orice vârstă, vă las să vă convingeți din imaginile postate, dacă mă lasă WordPress-ul că am depășit demult spațiul de stocare și nu am chef să plătesc pentru a posta 🙂

De ziua marelui poet national Mihai Eminescu


Mihai Eminescu
Luceafărul

A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.

Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.

Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.

Privea în zare cum pe mări
Răsare şi străluce,
Pe mişcătoarele cărări
Corăbii negre duce.

Îl vede azi, îl vede mâini,
Astfel dorinţa-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade draga fată.

Cum ea pe coate-şi răzima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui şi inima
Şi sufletu-i se împle.

Şi cât de viu s-aprinde el
În orişicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.

Şi pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Ţesând cu recile-i scântei
O mreajă de văpaie.

Şi când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geana dulce;

Şi din oglindă luminiş
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătând închişi
Pe faţa ei întoarsă.

Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.

Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
– O, dulce-al nopţii mele domn,
De ce nu vii tu? Vină!

Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!

El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Şi s-arunca fulgerător,
Se cufunda în mare;

Şi apa unde-au fost căzut
În cercuri se roteşte,
Şi din adânc necunoscut
Un mândru tânăr creşte.

Uşor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Şi ţine-n mână un toiag
Încununat cu trestii.

Părea un tânăr voievod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară –
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.

– Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ţi urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.

Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
Şi m-am născut din ape.

O, vin’! odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.

Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Şi toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte.

– O, eşti frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;

Străin la vorbă şi la port,
Luceşti fără de viaţă,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Şi ochiul tău mă-ngheaţă.

Trecu o zi, trecură trei
Şi iarăşi, noaptea, vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.

Ea trebui de el în somn
Aminte să-şi aducă
Şi dor de-al valurilor domn
De inim-o apucă:

– Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!

Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;

În aer rumene văpăi
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Şi din a chaosului văi
Un mândru chip se-ncheagă;

Pe negre viţele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevăr
Scăldat în foc de soare.

Din negru giulgi se desfăşor
Marmoreele braţe,
El vine trist şi gânditor
Şi palid e la faţă;

Dar ochii mari şi minunaţi
Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fără saţ
Şi pline de-ntuneric.

– Din sfera mea venii cu greu
Ca să te-ascult ş-acuma,
Şi soarele e tatăl meu,
Iar noaptea-mi este muma;

O, vin’, odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.

O, vin’, în părul tău bălai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri să răsai
Mai mândră decât ele.

– O, eşti frumos cum numa-n vis
Un demon se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată!

Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Şi ochii mari şi grei mă dor,
Privirea ta mă arde.

– Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu-nţelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor,
Şi tu eşti muritoare?

– Nu caut vorbe pe ales,
Nici ştiu cum aş începe –
Deşi vorbeşti pe înţeles,
Eu nu te pot pricepe;

Dar dacă vrei cu crezământ
Să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Fii muritor ca mine.

– Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare,
Dar voi să ştii asemenea
Cât te iubesc de tare;

Da, mă voi naşte din păcat,
Primind o altă lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi să mă dezlege.

Şi se tot duce… S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.

În vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce umple cupele cu vin
Mesenilor la masă,

Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori şi de pripas,
Dar îndrăzneţ cu ochii,

Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furişează pânditor
Privind la Cătălina.

Dar ce frumoasă se făcu
Şi mândră, arz-o focul;
Ei, Cătălin, acu-i acu
Ca să-ţi încerci norocul.

Şi-n treacăt o cuprinse lin
Într-un ungher degrabă.
– Da’ ce vrei, mări Cătălin?
Ia du-t’ de-ţi vezi de treabă.

– Ce voi? Aş vrea să nu mai stai
Pe gânduri totdeauna,
Să râzi mai bine şi să-mi dai
O gură, numai una.

– Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri,
Dă-mi pace, fugi departe –
O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte.

– Dacă nu ştii, ţi-aş arăta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binişorul.

Cum vânătoru-ntinde-n crâng
La păsărele laţul,
Când ţi-oi întinde braţul stâng
Să mă cuprinzi cu braţul;

Şi ochii tăi nemişcători
Sub ochii mei rămâie…
De te înalţ de subsuori
Te-nalţă din călcâie;

Când faţa mea se pleacă-n jos,
În sus rămâi cu faţa,
Să ne privim nesăţios
Şi dulce toată viaţa;

Şi ca să-ţi fie pe deplin
Iubirea cunoscută,
Când sărutându-te mă-nclin,
Tu iarăşi mă sărută.

Ea-l asculta pe copilaş
Uimită şi distrasă,
Şi ruşinos şi drăgălaş,
Mai nu vrea, mai se lasă,

Şi-i zice-ncet: – Încă de mic
Te cunoşteam pe tine,
Şi guraliv şi de nimic,
Te-ai potrivi cu mine…

Dar un luceafăr, răsărit
Din liniştea uitării,
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării;

Şi tainic genele le plec,
Căci mi le umple plânsul
Când ale apei valuri trec
Călătorind spre dânsul;

Luceşte c-un amor nespus,
Durerea să-mi alunge,
Dar se înalţă tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.

Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte…
În veci îl voi iubi şi-n veci
Va rămânea departe…

De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca nişte stepe,
Dar nopţile-s de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai pot pricepe.

– Tu eşti copilă, asta e…
Hai ş-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Şi nu ne-or şti de nume,

Căci amândoi vom fi cuminţi,
Vom fi voioşi şi teferi,
Vei pierde dorul de părinţi
Şi visul de luceferi.

Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele –
Părea un fulger ne’ntrerupt
Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul…
El zboară, gând purtat de dor,
Pân’ piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

– De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Şi lăudat pe veci să fii
Pe-a lumii scară-ntreagă;

O, cere-mi, Doamne, orice preţ
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor eşti de vieţi
Şi dătător de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire…

Din chaos, Doamne,-am apărut
Şi m-aş întoarce-n chaos…
Şi din repaos m-am născut,
Mi-e sete de repaos.

– Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc
Şi nu cunoaştem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;

Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.

Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune…
Cere-mi cuvântul meu dentâi –
Să-ţi dau înţelepciune?

Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munţii cu păduri
Şi insulele-n mare?

Vrei poate-n faptă să arăţi
Dreptate şi tărie?
Ţi-aş da pământul în bucăţi
Să-l faci împărăţie.

Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate…

Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.

Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă

Şi umple cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri:

– O, lasă-mi capul meu pe sân,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Şi negrăit de dulce;

Cu farmecul luminii reci
Gândirile străbate-mi,
Revarsă linişte de veci
Pe noaptea mea de patimi.

Şi de asupra mea rămâi
Durerea mea de-o curmă,
Căci eşti iubirea mea dentâi
Şi visul meu din urmă.

Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor faţă:
Abia un braţ pe gât i-a pus
Şi ea l-a prins în braţe…

Miroase florile-argintii
Şi cad, o dulce ploaie,
Pe creştetele-a doi copii
Cu plete lungi, bălaie.

Ea, îmbătată de amor,
Ridică ochii. Vede
Luceafărul. Şi-ncetişor
Dorinţele-i încrede:

– Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!

El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
– Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

img_2507